Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munteanu a pus pariu că România va avea ca adversari Turcia, Croaţia şi Austria la Euro-2008

Publicat in Gandul, vineri 23 noiembrie 2007 ·

Antrenorul-jucător al echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a declarat, ieri, că a pus pariu că reprezentativa României va avea ca adversare echipele Turciei, Croaţiei şi Austriei la turneul final al Campionatului European din 2008. “Distribuţia din cele patru urne cred că va ajuta România, dar la un Campionat European nu cred că vor fi echipe slabe, toate s-au calificat datorită prestaţiilor bune. Să nu uităm că un campionat european este mai puternic decât un campionat mondial.

Eu am pus şi un pariu cu cineva din conducerea clubului, că România va cădea în grupă cu Turcia, Croaţia şi Austria. În aceste condiţii, vor fi meciuri un pic mai uşoare pentru echipa noastră”, a spus Munteanu. Echipa antrenatăă de Victor Piţurcă face parte din urna a treia valorică la tragerea la sorţi pentru turneul final al Campionatului European din 2008, alături de Germania, Spania şi Portugalia, care se va disputa pe 2 decembrie, la Lucerna.

Sandu: “Nu mă interesează decât tragerea la sorţi pentru preliminariile Cupei Mondiale”

La rândul său, preşedintele FRF, Mircea Sandu, spune că nu este interesat de tragerea la sorţi pentru grupele Euro-2008, fiind îngrijorat însă în ceea ce priveşte viitoarele adversare din preliminariile Cupei Mondiale din 2010. “Nu mă interesează tragerea la sorţi pentru Euro. Mă interesează doar aia pentru mondialul din 2010. Păi aici sunt 16 echipe. Poţi să spui că Austria e echipă slabă? Abia a bătut-o Anglia cu 1-0. Toată lumea spune că ar fi bine să jucăm cu Austria.

Ne-ar conveni să jucăm cu Austria pentru că e cu 6-700 de kilomentri mai aproape de România. În schimb pentru mondialul din 2010 va fi mai greu. O singură echipă va fi calificată direct iar 8 dintre cele 9 de pe locurile doi vor merge la baraj. Vor fi 8 serii de şase echipe şi una de 5. Va fi foarte greu pentru 2010. E un pas important, dar avem câţiva tineri la care Piţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 57 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°