Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSU, din victorie în victorie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 24 noiembrie 2007 ·

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova şi-au trecut joi în cont a opta victorie din acest sezon. Jucătorii olteni s-au impus cu scorul de 26-25 (13-10) pe terenul echipei CS Triumf Phoenix Călăraşi, consolidându-şi locul trei în clasament. Antrenorul craiovenilor, Paul Stuparu, a spus că, deşi scorul a fost strâns, nu s-a temut în nici un moment că va pierde jocul: „Am făcut un joc tactic bun. Am condus mai mereu, abia în minutul 50 ne-au egalat prima dată. Cu un minut înainte de final aveam avantaj de un gol şi am reuşit să-l păstrăm. Gazdele au făcut un joc dur, tolerat de arbitri. Vreau să-mi felicit elevii pentru dăruire şi pentru că au crezut tot timpul în victorie“.

Cei mai buni marcatori ai CS Universitatea au fost: Cordescu (şase goluri), Pascu, Şerban, Dodon (câte cinci), Mincan (trei). Cu excepţia jucătorilor Niţu şi Dragomir, antrenorii craioveni au rulat întreg lotul. Următoarea partidă, a cincea din returul I, ar trebui să se dispute duminică, dar a fost reprogramată pentru miercurea viitoare din cauza alegerilor. CS Universitatea Craiova va avea un meci dificil, urmând să primească vizita liderei CS H&V Piteşti.

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova şi-au trecut joi în cont a opta victorie din acest sezon. Jucătorii olteni s-au impus cu scorul de 26-25 (13-10) pe terenul echipei CS Triumf Phoenix Călăraşi, consolidându-şi locul trei în clasament. Antrenorul craiovenilor, Paul Stuparu, a spus că, deşi scorul a fost strâns, nu s-a temut în nici un moment că va pierde jocul: „Am făcut un joc tactic bun. Am condus mai mereu, abia în minutul 50 ne-au egalat prima dată. Cu un minut înainte de final aveam avantaj de un gol şi am reuşit să-l păstrăm. Gazdele au făcut un joc dur, tolerat de arbitri. Vreau să-mi felicit elevii pentru dăruire şi pentru că au crezut tot timpul în victorie“.

Cei mai buni marcatori ai CS Universitatea au

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 46 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Handbal (m): Dinamo București vs SG Flensburg - Ora de start și cine transmite la tv semifinala EHF European League

HotNews acum 33 minute
​​Dinamo București și SG Flensburg-Handewitt se duelează sâmbătă în semifinalele competiţiei masculine de handbal EHF European League. Meciul se va juca la Hamburg și va începe de la ora 16:00. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°