Erau prezenţe fermecătoare, care încântau ochiul clientului cu stofele, mătăsurile şi nasturii lor în toate culorile. Erau croitorii vremurilor de ieri.O călătorie în timpurile Craiovei de ieri îi aduce în prim-plan şi pe croitorii vremii, printre ei, ovreii şi tolbaşii cu tolbele lor pline de lucruri fermecătoare. „Venirea lor era o adevărată distracţie pe timpurile acelea, când lumea trăia mai mult în casă, când nu erau five-o-clock-urile zilnice, când vizitele nu se făceau decât dumineca şi sărbătorile. Cu ce curiozitate stăteam câte-şi trele împrejurul bunichii nepirzând nici o mişcare a tolbaşului, un sas voinic şi roşu la faţă, care desfăcea cu evlavie hârtiile albastre şi galbene, în care erau înfăşurate horbodele, broboadele, ştofele, gătelile de tot felul. Erau câte cinzeci de rânduri din acele hârtii misterioase care deschizându-se stârneau admiraţia noastră şi a guvernantelor, bonelor, îngrămădite toate în jurul negustorului îngâmfat“, descrie în „Amintiri şi icoane din trecut“, în capitolul „Câte au dispărut de când mi-aduc aminte“, Olga General Gigurtu. Pe stradă, alte imagini ţi se înfăţişau, alţi croitori, ovrei cu cutia cu capac de sticlă, ţinută de umeri prin curele groase, date după gât. Preţiosul lucru, purtat cu grijă, era împărţit în compartimente mici, care conţineau nasturi, copci, mosoare cu aţă de toate culorile, degetare de alamă, ibrişin, ace de cusut, de păr sau cu gămălie, igliţe, bumbac, toate cele trebuincioase unei gospodine. Peste ani, alţi croitori le luau locul. „Croitorii care în Craiova îmbrăcau pe elegantele noastre doamne erau mai toţi evrei! De la Jebel, cu perciunii tradiţionali, cu gherocul lung, care îi fâlfâia pe pulpe, cu expresia sfioasă a vestitului jidan... din lipitoarele satului de la Jebel, zic, care ne lucra nouă, copiilor, până la Weiss, ovreiul occidental, cu barba frizată, cu cărarea bine aleasă şi îmbrăcat