Acesta e meşterul Toader Bârsan, din comuna maramureşeană Bârsana. Străinii vin la el acasă şi învaţă să cioplească în lemn. Românul a fost şi dincolo de Atlantic, demonstrând ce Acesta e meşterul Toader Bârsan, din comuna maramureşeană Bârsana. Străinii vin la el acasă şi învaţă să cioplească în lemn. Românul a fost şi dincolo de Atlantic, demonstrând ce bine şade poarta de moroşan la casa de yankeu.

Vin americanii, vin şi alţi străini, se adună toţi în jurul meşterului, iau notiţe, ba mai apucă o daltă şi încep să "deseneze" în lemn. Noroc că "profesorul" din comuna maramureşeană Bârsana are doi copii licenţiaţi, cunoscători de limbi străine, aşa că traducerea e asigurată, iar "cursurile" se încheie cu bine. A "predat" cioplitorul Toader Bârsan nu numai în ograda sa, trecută pe lista de drumeţii a diverselor agenţii de turism, dar şi când s-a dus în America.

E trist omul din inima istoricului Maramureş. L-am găsit trebăluind la o poartă uriaşă, de mai bine de opt metri lungime şi peste patru metri înălţime, comandă a mănăstirii Sihăstria din Moldova. Poartă maramureşeană. Cum se făceau, pe vremuri, la fiecare casă de om cu scaun la cap.

"Azi, tinerii au uitat de lemn, vor betoane", zice omul. Mai mult, unii au moştenit casele bătrâneşti, le-au fărâmat, iar porţile au fost vândute la străini. Poarta maramureşeană, cea pe sub care treci ca pe sub o boltă, scăpând de pustiul de afară şi intrând în căldura primitoare a gazdei. "Unde era poartă mare şi deschisă, acolo ştiai că e om bun.

Unde era poartă mică şi închisă, acolo mai bine nu intrai", îmi explică meşterul cum e tradiţia locului, vorbindu-mi şi despre colacul, fagurii, soarele şi peştele, toate încrustate în lemnul de stejar, pentru a simboliza bogăţia şi bucuria vieţii. Şi acoperişul, că poarta ajunge să arate ca o casă. Ba chiar şi trei acoperişuri poate avea, dacă e sălaşul unui