CFR Cluj a cedat pentru prima data in actualul sezon puncte in deplasare, incheind doar la egalitate partida de la Bistrita, impotriva Gloriei. Pe un teren impracticabil, gazdele au condus cu 2-0, dupa reusitele in doar trei minute ale lui Abrudan si Razvan Dobre, ambele venite pe greselile grave ale portarului clujean Nuno Claro. Oaspetii au avut nevoie de ajutorul arbitrului Cristian Balaj pentru a egala. Centralul din Baia Mare a inventat un penalti in ultimul minut din prima repriza, iar Cadu a evitat primul esec stagional al liderului.
Centralul din Baia Mare a inventat un penalti in ultimul minut din prima repriza, iar Cadu a evitat primul esec stagional al liderului.
Daca in rundele precedente, Ioan Andone nu a avut probleme din cauza gafelor, acum portarul Nuno Claro a gresit grav la ambele goluri ale oaspetilor. In minutul 26, portughezul a respins in fata o lovitura libera a bistritenilor, iar Octavian Abrudan, aflat pe faza, a introdus balonul in plasa.
Apoi, in minutul 28, un contraatac rapid purtat de Razvan Dobre care a primit o pasa de la mijlocul terenului si l-a pierdut pe drum pe Culio, l-a gasit prost plasat pe Claro, acesta fiind surprins de sutul la coltul lung al elevului lui Sabau.
Ceferistii s-au trezit rapid din pumni si in minutul 32 au revenit in joc, Culio reparandu-si greseala de la golul doi al gazdelor si centrand perfect pentru Fabbiani, care a marcat cu capul.
Cand ambele echipe se pregateau de intrarea la vestiare, centralul Cristian Balaj a vazut un penalti invizibil la o simulare in suprafata de pedeapsa a lui Fabbiani care a cazut de langa Sepsi fara a fi jenat, si Cadu a transformat fara emotii.
Balaj este unul dintre arbitrii romani de pe lista UEFA, iar la mijlocul saptamanii condusese aproape perfect jocul dintre Germania si Tara Galilor din pr