Numărul unu mondial l-a lăudat pe americanul în vârstă de 36 de ani. Astăzi, de la ora 8.00, în China, va avea loc ultima întâlnire dintre Roger Federer şi Pete Sampras, în direct la Numărul unu mondial l-a lăudat pe americanul în vârstă de 36 de ani.
Astăzi, de la ora 8.00, în China, va avea loc ultima întâlnire dintre Roger Federer şi Pete Sampras, în direct la Boom Sport One. În precedentele două întâlniri, deşfăşurate la Seul şi Kuala Lumpur, s-a impus elveţianul.
Chiar şi aşa, actualul lider mondial a avut numai cuvinte de laudă la adresa americanului, care s-a retras din tenisul profesionist în anul 2002. "Dacă ar mai juca, Sampras s-ar găsi între cei mai buni cinci jucători din lume", a spus Federer, însă Sampras, la cei 36 de ani ai săi, nu intenţionează să revină în circuitul profesionist. "Nu se pune problema să joc iar în turnee.
Sunt fericit să stau alături de soţie şi cei doi copii", a precizat americanul. Meciul de la Kuala Lumpur a fost urmărit de 12.000 de spectatori şi a făcut parte dintr-o ceremonie organizată de autorităţile locale pentru a sărbători 50 de ani de la obţinerea independenţei Malaysiei. Cei doi tenismeni au fost îmbrăcaţi în costume specifice zonei .