Patru adolescenţi, cu vârste între 12 şi 19 ani, au fost prinşi de poliţişti, joi noapte, după o urmărire ca în filme prin pădure. În urma verificărilor, s-a stabilit că băieţii furau maşini, apoi le foloseau până rămâneau fără combustibil şi le abandonau. Joi noapte, o patrulă a poliţiei din Aninoasa i-a surprins pe DN 66, la intrarea în Petroşani, moment în care aceştia au abandonat maşina şi au fugit în pădure. Ei erau la plimbare cu o Dacia 1310, în jurul orei 3.40 - 4.00, iar poliţiştilor li s-a părut suspect faptul că au schimbat brusc direcţia de mers la vederea patrulei. „În week-end-ul trecut, cei patru au mai sustras patru maşini, printre care şi un taxi. Au făcut chiar şi pe taximetriştii, iar când au strâns suficienţi bani au plecat să mănânce“, a declarat Nicolae Airinei, comandantul Poliţiei oraşului Aninoasa. Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Petroşani, iar maşina i-a fost restituită vineri proprietarului. Patru adolescenţi, cu vârste între 12 şi 19 ani, au fost prinşi de poliţişti, joi noapte, după o urmărire ca în filme prin pădure. În urma verificărilor, s-a stabilit că băieţii furau maşini, apoi le foloseau până rămâneau fără combustibil şi le abandonau. Joi noapte, o patrulă a poliţiei din Aninoasa i-a surprins pe DN 66, la intrarea în Petroşani, moment în care aceştia au abandonat maşina şi au fugit în pădure. Ei erau la plimbare cu o Dacia 1310, în jurul orei 3.40 - 4.00, iar poliţiştilor li s-a părut suspect faptul că au schimbat brusc direcţia de mers la vederea patrulei. „În week-end-ul trecut, cei patru au mai sustras patru maşini, printre care şi un taxi. Au făcut chiar şi pe taximetriştii, iar când au strâns suficienţi bani au plecat să mănânce“, a declarat Nicolae Airinei, comandantul Poliţiei oraşului Aninoasa. Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţ