ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ

Abia peste ciţiva ani, după apariţia unui reportaj in ziarul judeţean, se descoperi că Toader Moise, paznicul făneţelor GAC din Măgură, avea, la punctul numit Secătura, o grădiniţă de urşi. Cum avea să descrie ziarul judeţean, la grădiniţa respectivă, de fapt, o imprejmuire din lemne de stejar, de vreo 300 de metri pătraţi, intr-o poiană nu departe de schit, erau aduşi ursuleţii rătăciţi de bărlog prin munţi.

ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ

Abia peste ciţiva ani, după apariţia unui reportaj in ziarul judeţean, se descoperi că Toader Moise, paznicul făneţelor GAC din Măgură, avea, la punctul numit Secătura, o grădiniţă de urşi. Cum avea să descrie ziarul judeţean, la grădiniţa respectivă, de fapt, o imprejmuire din lemne de stejar, de vreo 300 de metri pătraţi, intr-o poiană nu departe de schit, erau aduşi ursuleţii rătăciţi de bărlog prin munţi. Ziua, cind avea liber, pentru că făneţele trebuiau păzite mai ales noaptea, Toader Moise se ocupa de grădiniţa sa care număra, la acel moment, cinci pui de urs. Aici, cum se nota in reportajul respectiv, nu fără duioşie, ursuleţii erau invăţaţi, inainte de a li se da drumul in pădure, să se poarte frumos intre ei, să nu se zgărăie şi să nu se muşte, ba mai mult, să se intrajutoreze reciproc, in spiritul solidarităţii de pădure.

După-amiaza de vară, spre sfirşitul zilei, cind căldura işi pierde puterea şi nu mai rămine peste copaci şi case şi grădini decit lumina pură, ca laptele de var, Toader Moise şedea lungit in faţa colibei sale, cu miinile sub cap şi cu tălpile bocancilor săi soldăţeşti indreptaţi către Sfăntul Soare. Era in jur, o linişte căt lumea, şi-n golul ei imens sunau din plin, cărnoase, zvonurile pădurii: cărăitul unei păsări, un bocănit ritmic de ciocănitoare, cineva dădea cu toporul intr-un lemn şi lemnul suna. Alături, băzăia muzica popular