Avem impresia că ţăranul român o duce bine. Că pensia aia de la CAP îi ajunge şi-i rămâne. Că face suficientă mişcare pe câmp, aşa că n-au cum să se-apropie bolile de el. Că-n sate e Avem impresia că ţăranul român o duce bine. Că pensia aia de la CAP îi ajunge şi-i rămâne. Că face suficientă mişcare pe câmp, aşa că n-au cum să se-apropie bolile de el. Că-n sate e totul verde şi frumos, că ţăranul e ferit, prin viaţa lui simplă şi liniştită, de sifilis şi de alte nebunii, specifice oraşului. Că vracii şi leacurile băbeşti au dispărut. Că nu mai sunt mentalităţi absurde şi prejudecăţi. Ideile noastre preconcepute despre ţăran şi viaţa lui sunt însă contrazise de statistici.
Aproape jumătate din populaţia României - 45% - trăieşte în mediul rural, în aproximativ 13.000 de sate, potrivit Anuarului Statistic al României. Situaţia s-a schimbat în mod considerabil faţă de perioada interbelică, când mediul rural cuprindea peste patru cincimi din populaţia totală a României, dar e cu totul diferită de situaţia celorlalte ţări ale Uniunii Europene, unde populaţia rurală reprezintă astăzi puţin peste 20%.
"După cum arată o serie de cercetări la nivel european, comparativ cu ţările UE, România se situează pe ultimul sau penultimul loc în privinţa multor indicatori referitori la condiţiile de viaţă ale populaţiei, iar mediul rural atârnă greu la balanţa nefavorabilă, în cazul ţării noastre", precizează Ioan Mărginean în studiul "Condiţiile de viaţă ale populaţiei din mediul rural" (2006).
Că lucrurile nu stau deloc bine în satul românesc o dovedesc şi cele mai noi date statistice. Pentru edificare, să purcedem la o comparaţie: cum se prezintă satul astăzi, faţă de perioada interbelică.
Astm, ulcer, reumatism...
În anii interbelici, satele româneşti erau decimate cu precădere de boli sociale, adică tuberculoză, sifilis, malarie şi pelagră,