A existat în România un noiembrie - am voluptatea de a nu preciza de la început anul... - cînd: pe ziua de 1, în timp ce ziarele relatau că "fratele Căpitanului revendică sediile centrale ale Mişcării legionare", avea loc şedinţa de reînfiinţare a Partidului Comunist Român unde s-a cîntat la difuzoare "Internaţionala", delegaţii ascultînd-o, tăcuţi, în picioare; o tînără era întrebată de ce vrea să devină comunistă şi ea, calmă, răspundea: "daâ nu vreau - eu vreau să fiu membră de partid".
Simultan, "uşor schizofrenic" (după aprecierea unor analişti) se preconiza înfiinţarea a două comisii naţionale pentru a dezamorsa două crize declanşate la vîrf, dacă nu chiar acolo unde e localizat creierul naţiunii: o comisie care să analizeze dosarele revoluţionarilor din decembrie â89 pentru a stabili care au fost autentici şi care "impostori fără drepturi la privilegii"; o altă comisie care să studieze dosarele foştilor deţinuţi politici pentru a stabili care au fost în slujba Securităţii ca informatori şi provocatori.
Preşedintele uneia din Asociaţiile foştilor deţinuţi politici acuza partidul de guvernămînt că e format din "ţărănisto-comunişti".
În acelaşi timp, cu o recoltă de porumb fără precedent, un kil de porumb costînd cît un covrig, ţăranii preferînd să nu vîndă şi să se încălzească iarna cu ştiuleţii care "dau mai bine la foc decît bradul şi plopul... cu 2000 de kile de ştiuleţi ies din iarnă"..., secretarul de stat de la Ministerul Apărării din Marea Britanie îşi încheia astfel articolul dintr-un ziar central: "Ţara dvs. este acum hotărîtă şi fermă, evoluînd remarcabil. Reformele structurale şi sociale trebuie abordate cu vigoare. Iar dacă veţi ataca programul de reformă cu energia şi tenacitatea de care aţi dat dovadă pe terenul de fotbal, viitorul vă este asigurat".
Din ideile mai mult sau mai puţin dominante care circulau la fel d
