Deşi războiul din 1989 s-a dus pentru protecţia populaţiei albaneze din Kosovo, rezoluţia 1244 a ONU nu promitea independenţa. "Suveranitatea şi integritatea teritorială" a Iugoslaviei (acum Serbia) urma să fie protejată, în timp ce regiunii Kosovo urma să i se acorde o "autonomie substanţială şi o autoadministraţie substanţială". În acest sens s-au dus toate tratativele, deşi era clar că sîrbii nu vor să accepte nici un fel de autonomie din care să reiasă că regiunea Kosovo nu este un teritoriu sîrbesc, iar kosovarii nu acceptă nici un fel de adjective de nuanţare a independenţei, scopul lor fiind suveranitatea completă. S-a epuizat tot ce deţine mai bun diplomaţia mondială pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare ambelor părţi, fără a jigni vreuna, dar ani de zile lucrurile au bătut pasul pe loc şi toţi ştiau că odată cu alegerile din noiembrie şi termenul limită de 10 decembrie, fixat pentru convorbiri, discuţiile încetează şi urmează realitatea despărţirii, cu tot cortegiul de necunoscute dintr-o regiune unde conflictele sîngeroase au avut şi pretexte mai puţin întemeiate.

Alegerile de duminică au marcat acel pas spre independenţa Kosovo pe care doreau să-l evite toţi diplomaţii occidentali de departe sau de aproape legaţi de Balcani. Alegerile au fost boicotate de sîrbi şi vremea proastă i-a împiedicat să se prezinte şi pe albanezii dezamăgiţi de situaţia economică şi politică a regiunii conduse de NATO. Majoritatea obţinută de Hashim Thaci, partizan al independenţei imediate, cunoscut de soldaţii săi cu porecla "şarpele", e relativă. Cert este că au ieşit din peisaj formaţiunile moderate - cum ar fi cea a răposatului lider Ibrahim Rugova. E de aşteptat ca Thaci să proclame independenţa şi Statele Unite să o recunoască unilateral. Poate şi alţii. Prin iunie, preşedintele Bush, după o întîlnire cu prim-ministrul Romano Prodi, a afirmat că e timpul ca ind