» La scoala din Pipera, care l-a invatat cata carte a putut pe viitorul "razboinic al luminii", Gigi Becali s-a votat pe el, dar nu si "smecheria lui Basescu". Inca ii mai stie de frica dirigintelui sau, care il tundea si-l batea cu cheile in cap.
Agatat "in slujba crucii si a neamului romanesc" pe toti stalpii soselei Pipera, chipul lui Becali zambeste cu speranta pentru Parlamentul European. La scoala generala unde sunt sectiile de vot, Gigi e asteptat sa-si voteze dreptul la un fotoliu de parlamentar european, pana in ora 9.00. Putini au luat in calcul insa ca pentru Becali slujba de duminica e mai importanta decat urna de vot. Abia pe la 11.00 trecute bine, toata lumea se invioreaza cand o imensa limuzina neagra parcheaza agale in poarta scolii, cum numai vreo soferita incepatoare s-ar pricepe, cu portbagajul blocand o intreaga banda de circulatie. Indubitabil, e Gigi Becali.
Surprinzator de serios si de zgarcit la vorba, Becali merge cuminte la comisia de votare, sa-si ia stampila si foaia. Abia dupa ce iese din cabina, parca isi revine in fire. "Pai bine, ma, hartia asta a voastra, daca nu suge bine si se duce stampila pe partea ailalta, imi anulati votul?", tuna din senin marele om. Dupa vot, il ia in primire fostul sau diriginte, Ion Dumitrescu, omul care a incercat, din clasa a VI-a pana intr-a VIII-a, sa-i bage fizica si chimia in cap. Ii arata o poza sepia cu echipa de fotbal a scolii, unde se vede un Becali mic, in pantaloni scurti. "Ia uite-l pe Ilie, pe sobolanu’, pe Victor! Odata m-ai tuns. Tu erai cel mai periculos profesor", rade Gigi. "Da’ cand te bateam cu cheile in cap mai stii?", ii aminteste fostul profesor. "Da, domnu’ diriginte, stiu", arunca Becali.
Ziaristii il iau pe partea politica si il intreaba cand va avea el timp de Bruxelles, cu tot fotbalul si afacerile in care se invarteste. "Eu sunt cu fapta, nu cu vorba. Sunt
