Nu mai reprezinta de mult o noutate faptul ca invatamantul nu este una dintre prioritatile Ministerului Educatiei si Cercetarii. Asta in situatia in care statul roman este codas la capitolul invatamant, iar in 2006 ocupa locul 36 in Europa, din 42 posibile. Rezultatele a doua evaluari internationale arata ca un model de urmat este scoala finlandeza. Pregatirea profesorilor nu lasa de dorit, pentru ca acestia sunt obligati prin lege sa aiba la baza cinci ani de facultate si un master in pedagogie. Insa, pe plaiurile noastre educatia nu reprezinta un asa de mare interes. Profesor poate ajunge oricine a terminat o facultate, indiferent de profil. Singura conditie este sa termine si cursurile unui modul psihopedagogic care dureaza trei ani. Dar din cauza faptului ca aceste cursuri se desfasoara in paralel cu facultatea sau sunt trecute in orar la ore tarzii, majoritatea studentilor, si chiar a pedagogilor, nu se prea sinchisesc sa fie prezenti. Mai mult, acest modul poate fi facut si dupa finalizarea studiilor superioare. Ceea ce este interesant este faptul ca acesta dureaza doar cateva luni. Nu mai are rost sa ne intrebam cat de bine pregatit profesional este un dascal debutant. Asadar, doua-trei ore de practica prin vreun liceu si diploma care atesta sustinerea examenelor de pedagogie, sunt tot de ceea ce are nevoie un profesor. De master obligatoriu, nici nu se mai pune problema. Astfel, cadrele didactice aflate la inceput de drum, se vad nevoite sa-si porneasca de la zero activitatea. Slab pregatiti sunt profesorii, slab pregatiti vor fi si elevii. In majoritatea cazurilor, profesorii debutanti se implica cel mai mult in activitatile scolare si incearca sa se documenteze pentru a le oferi elevilor cursuri cat mai atractive. Frica unui esec in fata unei clase pline de copii ii determina pe acestia sa dea tot ce au mai bun. Dar interesul acestora scade brusc dupa