Initiativa vicepresedintelui clubului "Orizont 64", Ionel Balcan, de a invita si in acest an un mare sahist roman ca sa sustina un simultan la Braila a fost incununata de succes. Nu mai putin de 35 de sahisti braileni s-au incumetat sa joace sah in compania marelui maestru international Gabriel George Grigore, printre ei aflindu-se 3 candidati maestru, 2 jucatori de categoria I.
De data aceasta rezultatele brailenilor au fost peste asteptari. La seniori, surpriza cea mai mare a realizat-o directorul general de la Drumuri si Poduri, Viorel Balcan, jucator de categoria I si presedintele de onoare al clubului "Orizont 64", care a jucat foarte bine gambitul damei si a remizat cu marele maestru international la mutarea a 14-a. Tot o remiza a obtinut Cristian Dan, candidat maestru, unul dintre cei mai buni sahisti ai clubului organizator, precum si Gabriel Voicu, unul dintre tinerele sperante de la "Orizont 64".
Participantii la acest simultan au primit diplome cu semnatura marelui maestru international George Grigore insa s-au mai acordat cupe, plachete si medalii.
Aceasta actiune a fost organizata de clubul "Orizont 64" si finantata de catre Directia pentru Sport.
"Vrem sa continuam traditia sahista a acestui oras, sa mentinem viu interesul atit al jucatorilor, cit si al publicului iubitor al acestui sport, mai ales intr-un oras ca Braila in care sportul incepe sa obtina din ce in ce mai putine succese. Vom cauta, asa cum am facut si cu Festivalul sahului brailean, sa aducem in fiecare an la Braila cite un mare sahist pentru a le oferi practicantilor acestui sport un model catre care sa tinda" a declarat Viorel Balcan, sponsorul actiunii derulate simbata.
Initiativa vicepresedintelui clubului "Orizont 64", Ionel Balcan, de a invita si in acest an un mare sahist roman ca sa sustina un simultan la Braila a fost incununata d