Permisul pierdut, de o doamnă de 86 de ani, nici măcar nu mai era valabil
Primarul Romei, Walter Veltroni (foto), cunoscut românilor pentru campania împotriva imigranţilor, s-a dovedit încă o dată a fi un dur şi un justiţiar. Astfel, n-a stat prea mult la discuţii şi l-a demis pe şeful departamentului pentru administrarea traficului şi a parcărilor din capitala Italiei care nu i-a făcut nimic personal, dar a parcat aiurea.
Comandantul Poliţiei rutiere din capitală şi-a lăsat maşina într-o zonă în care acest lucru era interzis. Dacă pentru atâta lucru putea fi iertat, primarul nu a putut închide ochii la faptul că Giovanni Catanzaro a folosit pentru a comite ilegalitatea un permis eliberat pentru persoane cu handicap şi care aparţinea de fapt unei femei în vârstă de 86 de ani. Potrivit ziarului Il Messaggero, citat de Rompres, vineri seara, înainte de a intra într-un restaurant, Giovanni Catanzaro şi-a parcat automobilul, un Alfa Romeo Brera, în apropierea Treptelor Spaniole din centrul Romei.
Reporterii au fotografiat maşina lui Catanzaro parcată ilegal, cât şi permisul pentru persoane cu handicap lipit pe parbriz. Ziarul italian scrie că permisul era folosit tocmai în acest scop, întrucât autorităţile nu ridică niciodată maşinile persoanelor invalide parcate în mod ilegal. Conform Il Messaggero, permisul nu mai era valabil. Octogenara a pierdut documentul şi când şi-a dat seama a anunţat carabinierii care l-au anulat şi eliberat un altul.
Nici primul permis, nici cel de-al doilea nu făceau referire la numărul de înmatriculare al vehiculului Alfa Brera (DA912...) folosit de Catanzaro. „Felicitări primarului Romei pentru această hotărâre, chiar dacă tardivă, de a-l destitui pe comandantul agenţilor de circulaţie din capitală, Giovanni Catanzaro - afirmă secretarul adjunct al organizaţiei sindicale a Poliţiei municipale, Gabriele Di Bella. Este