Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profă pentru cei care au denunţat-o

Publicat in GAZETA de SUD, luni 26 noiembrie 2007 ·

Întrucât ştiau că vor avea de-a face cu profesoara pe care au denunţat-o, studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu au „uitat“ că i-au dus lectorului plicurile cu bani, unul dintre ei fiind pedepsit cu neprimirea la examenul de licenţă.GORJ. Maria Văduva le-a fost sau le este profesoară studenţilor care au denunţat-o. Probatoriul în procesul în care Maria Văduva, lector la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, este judecată pentru luare de mită, a devenit atât de subţire, încât prin copertele dosarului se întrevede deja hotărârea judecătorilor. Cei cinci-şase studenţi care au cooperat cu procurorii şi poliţiştii pentru realizarea flagrantului fie au uitat ceea ce s-a întâmplat în urmă cu peste un an, fie şi-au schimbat în punctele esenţiale declaraţiile.

Flagrant filmat... Maria Văduva a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, în urma unui flagrant în care au fost implicaţi, sub garanţia anonimatului ulterior, mai mulţi studenţi. Aceştia aveau examen cu lectorul Maria Văduva la Facultatea de Ştiinţe Economice. Întrucât au avut informaţii că studenţii Mariei Văduva sunt nevoiţi să treacă examenele cu bani, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au hotărât organizarea unui flagrant. A fost realizată la vremea respectivă şi o filmare cu cele întâmplate, în care profesoara împreună cu sora şi tatăl încercau să blocheze accesul oamenilor legii în locuinţă. Tot atunci s-a vehiculat informaţia că lectorul universitar ar fi aruncat în sobă plicurile cu bani şi astfel ar fi distrus principala probă. Au rămas încă înregistrarea video, studenţii, precum şi sumele de bani ridicate de la locuinţa familiei Văduva.

La catedră...

Imediat după ce a fost prinsă cu mita, Maria Văduva a fost suspendată de la catedră, nemaiavând voie să predea. Ulterior, o instanţă de judeca

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 28 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 20 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 34 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 35 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°