>> Legea obligă persoanele care activează în domeniu să aibă studii de specialitate. O bună parte dintre cei 14.000 de asistenţi sociali riscă să-şi piardă locul de muncă, din cauză >> Legea obligă persoanele care activează în domeniu să aibă studii de specialitate.
O bună parte dintre cei 14.000 de asistenţi sociali riscă să-şi piardă locul de muncă, din cauză că nu s-au conformat legislaţiei în domeniu. Şefa catedrei de Sociologie şi Asistenţă Socială de la Universitatea Bucureşti, Elena Zamfi r, reclamă, în numele lucrătorilor din domeniu, restricţiile impuse acestora de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, cerând desfi inţarea acestui organism. De cealaltă parte, conducerea Colegiului susţine că, de fapt, familia Zamfi r urmăreşte monopolul asupra profesiei.
Disputa a început încă de acum trei ani, odată cu apariţia Legii 466/2004 ce reglementează statutul asistentului social, dar a mocnit până la sfârşitul acestei lunii. Legea 466/2004 specifi că negru pe alb că
"Persoanele fără studii de specialitate care îndeplinesc atribuţii ale asistentului social la momentul intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul să desfăşoare aceste activităţi, dacă fac dovada că sunt înscrişi şi frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ superior cu specializarea în asistenţă socială, instituţie acreditată conform legii, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Şi cum legea a intrat în vigoare în noiembrie 2004, în câteva zile, angajaţii în culpă trebuie să părăsească sistemul.
Universitari versus Colegiu În schimb, prof. univ. Elena Zamfi r susţine că legea este abuzivă, întrucât sunt afectaţi peste 14.000 de asistenţi sociali, unii dintre ei lucrând în asistenţa socială încă din 1990. "Sunt scoase din sistem câteva mii de oameni, în condiţiile în care există un vid de astfel de specialişti în