Chiar dacă echipa a jucat fără prime cu Gloria Buzău, finanţatorul Ştiinţei susţine că îi va recompensa pe jucători doar dacă aceştia vor reuşi să rămână neînvinşi în cele trei meciuri pe care le mai au de disputat în acest an.
„Este adevărat că jucătorii nu au primit nici un ban pentru victoria cu Gloria Buzău. Le voi da însă o primă mare dacă scoatem şapte puncte în următoarele trei meciuri“, a anunţat Mititelu. Universitatea Craiova mai are de disputat în acest an trei partide importante, cu Ceahlăul şi Farul, în deplasare, şi cu Poli Iaşi, acasă, ultimele două meciuri contând în returul acestui sezon. „Sunt meciuri grele, cu echipe care se luptă la retrogradare. Consider însă că putem obţine aceste puncte dacă ne concentrăm şi jucăm aşa cum am făcut-o cu Dinamo, Poli Iaşi sau Gloria Buzău“, a mai spus finanţatorul Universităţii. Chiar dacă echipa a jucat fără prime cu Gloria Buzău, finanţatorul Ştiinţei susţine că îi va recompensa pe jucători doar dacă aceştia vor reuşi să rămână neînvinşi în cele trei meciuri pe care le mai au de disputat în acest an.
„Este adevărat că jucătorii nu au primit nici un ban pentru victoria cu Gloria Buzău. Le voi da însă o primă mare dacă scoatem şapte puncte în următoarele trei meciuri“, a anunţat Mititelu. Universitatea Craiova mai are de disputat în acest an trei partide importante, cu Ceahlăul şi Farul, în deplasare, şi cu Poli Iaşi, acasă, ultimele două meciuri contând în returul acestui sezon. „Sunt meciuri grele, cu echipe care se luptă la retrogradare. Consider însă că putem obţine aceste puncte dacă ne concentrăm şi jucăm aşa cum am făcut-o cu Dinamo, Poli Iaşi sau Gloria Buzău“, a mai spus finanţatorul Universităţii.