Moneda naţională recuperează, într-un ritm destul de lent pierderea pe care a acumulat-o în faţa euro. Ieri, pentru a doua zi consecutiv în această lună, moneda naţională a recuperat ceva din terenul pierdut. Cursul oficial anunţat de Banca Naţională a României a fost de 3,5865 lei/euro, în scădere cu 0,56 bani comparativ cu nivelul publicat în ziua precedentă. Dealerii spun că tendinţa în jos a cotaţiilor pe piaţa interbancară a fost impusă de ordinele de vânzare de valută date de o bancă mare românească, dar aprecierea leului a fost temperată de cumpărările de euro apărute din partea străinilor în jurul nivelului de 3,59 lei/euro.
Analiştii cred că, cursul de schimb se va menţine în intervalul 3,45-3,65 lei/euro în prima jumătate a anului viitor, pentru ca în al doilea semestru din 2008 moneda naţională să revină pe o tendinţă de apreciere.
“În termeni de medie, leul se află încă pe o tendinţă de apreciere de la an la an. Deprecierea leului nu sprijină încă o corecţie a deficitului de cont curent. Cursul ar trebui să fie de 3,45-3,55 lei/euro pe termen mai lung, pentru ca efectele să fie resimţite de exportatori”, a spus directorul de investiţii al Interamerican Fond de Pensii, Radu Crăciun. (E.C.)

Analişt