O data cu nominalizarea liberalului Mihai Razvan Ungureanu in fruntea serviciului de spionaj, presedintele Basescu poate spune ca a impartit structurile informative intre partidele inamice, plasandu-se strategic deasupra lor.
Seful statului a ales oameni tineri, agreati de sistem, cu stagii birocratice serioase in ministere importante, care au stiut sa se aseze bine in pozitiile primite si care au avantajul ca nu provin din PD. De altfel, presedintelui i-ar fi fost destul de greu sa gaseasca printre democrati pe cineva potrivit pentru fotoliul de director al Serviciului de Informatii Externe (SIE), chiar daca prin absurd ar fi reusit sa-i asigure si sustinerea parlamentara necesara. Traian Basescu a inteles, dupa esecul lui Saftoiu, ca in fruntea serviciului de spionaj este nevoie nu doar de persoane agreate de legislativ sau acceptate in mod neutru de marile puteri, ci de profesionisti ai relatiilor externe, care stiu cand si cu cine sa vorbeasca, cum sa apara in public si ce sa spuna.
Glisand intre presedinte si premier, Mihai Razvan Ungureanu a stiut sa-l sustina pe primul, ramanand in acelasi timp in amicitie cu al doilea. Crescut la scoala diplomatiei moderne, Ungureanu stapaneste algoritmul de functionare a circumstantelor, finetea ambivalentei si a nuantarii. Pozitiile sale nu sunt niciodata univoce si nu se poate inregimenta intr-o singura tabara, de aceea, fara sa paraseasca niciodata Partidul National Liberal, a reusit totusi sa primeasca oferte de la cei mai mari adversari ai PNL.
In acelasi timp, Ungureanu a evitat sa se angajeze cu adevarat din punct de vedere politic, invatand sa-si schimbe culoarea in functie de interlocutor si obtinand astfel consensul atat de ravnit de presedinte. Liberalii nu par foarte fericiti cu solutia Ungureanu, dar nici nu-si permit sa o respinga, mai cu seama ca premierul Tariceanu a cerut me
