Vlad Grigorescu, student la Design, îi lasă pe oameni să creadă că le controlează gândurile.

Pentru Vlad, a fost o mică minune. Tatăl lui a făcut să dispară un nasture... cumva, i-l pusese chiar lui în buzunar. Adevărată magie, i se părea atunci. „Banal”, crede acum. Şi-a dorit toată viaţa să fie magician. În generală, făcea spectacole de iluzionism în curtea şcolii şi golea buzunarele colegilor, pentru a le arăta că se poate.

„Le dădeam bileţele în ore, ca să vină să mă vadă în pauze, cum făceam trucuri cu cărţi, cu aţe pe mâneci.” Copia la lucrări, îi manipula pe profesori, când trebuia să fie ascultat. A trecut de asta. De 4 ani, face mentalism. „E singura chestie care depăşeşte magia. E mai puternic ca efect, implică oamenii mai mult, e mai personal. ” Adică... ce e? Mentalismul imită citirea gândurilor, predicţia, controlul minţii, telepatia, percepţia extrasenzorială.

Pentru a face asta, Vlad se foloseşte de sugestie, de interpretarea limbajului corpului şi a muşchilor, de distragerea atenţiei. Te lasă să crezi că îţi controlează propriile gânduri, când, de fapt, sunt trucuri: manipulare, sugestie, îndemânare, psihologie. „Fac prin mijloace normale, ceea ce oamenii cred că se face prin puteri paranormale!”.

Alege un băiat din public. Îl roagă, în timp ce îl ţine de mâini, să se gândească, pe rând, la un continent, la o zonă anume a continentului, la un oraş din acea zonă, la un loc anume din oraş. Fără ca băiatul să fi spus nimic, Vlad scrie, pe o tablă, „Statuia Libertăţii”.

A nimerit. Nu a fost înţeles cu el. Dacă nu credeţi, mergeţi la un spectacol! Îmi dă un măr, pe care să îl ascund la unul dintre spectatorii veniţi în sala POD, la Preoteasa. Mă ia de mână şi mă roagă să îl ghidez, în gând, către direcţia corectă.

Dacă el ar fi mers spre dreapta, iar cel care avea mărul era spre stânga, trebuia să spun, în minte, „La stân