Situati intre letrismele mizerabilismului generalizat (vezi si letrismul...) al unei generatii vociferante si elita de-acum a romanului englez, in descendenta Murdoch, e de preferat - total nepatriotic, nu? - a doua solutie. Efectele letrismului, poftim. De e sa perseveram - inca - in sustragerea de sub tirania cotidianului, s-o facem, acum, printr-o delectabila juxtapunere. Una ivita intimplator, deci cu atit mai supusa jocului. Unul nu chiar atit de ingenuu cit ar parea.

Cum se mai potrivesc lucrurile! Cineva - personaj distins si distinct al artelor iesene - intors dintr-un Paris al tuturor posibilitatilor, imi ofera un pliant Isidore Isou, marcind expozitia de frumoasa tinuta a bulversantului personaj de prima parte a secolului trecut, gazduita de Centrul Cultural Roman, deci in generoasa atentie cu valorile plecate de-aici. Pentru ca Isidore Isou s-a nascut la Botosani, in 1925, destinu-i insolit insa consolidindu-se intr-un Paris al avangardei radicale. Letrismul - ce si-l asuma exclusiv - e curentul literar (francez) intemeiat in 1946 si-l reclama drept precursor pe Tristan Tzara, si el de-aici, de la Moinesti (1889-1963). Curentul se defineste, in Bilantul letrist 1947, ca o "arta ce accepta materia literelor, reduse si devenite doar ele insele". "Nu exista nimic in Spirit - mai decide letrismul - care sa nu fie sau sa nu poata deveni litera". Ei, poftim! Revista oficiala: Dictatura letrista. Alaturi de alte spaimoase dictaturi, dictatul letrist se asaza in proximitatea dadaismului, suprarealismului, spatialismului si face parte din miscarea insurectionala si antiacademista de reinnoire a limbajului traditional prin reforme structurale spontane. Spontane, deci. Atita revolutie pare ceva dincolo de suportabilitatea-mi oricum... antirevolutionara. Frumos insa gestul Centrului Cultural Roman din Paris, atent cu cei plecati de-aici. Fie ei si deveniti insurg