Un număr record de autori, aproximativ 100 - scriitori, publicisti/jurnalisti, lideri de opinie - au scris povestea despre bunicii lor intr-o Şeherezadă lansată duminică, 25 noiembrie, de editura Humanitas, la târgul Gaudeamus.
Printre semnatari:H. R. PatapieviciRadu NaumDana DeacGabriela AdameşteanuEmil BrumaruConstanţa Vintilă-GhiţulescuCătălin ŞtefănescuIoan T. MorarCristina ModreanuCristian GhineaDoina JelaPavel ŞuşarăAlex Leo ŞerbanAndrei OişteanuTania RaduSever VoinescuDan C. MihăilescuCristian TeodorescuRadu ParaschivescuMircea MihăieşAlex Leo ŞerbanLucian Mândruţă şi multe alte nume valoroase.
"Bunicii sunt ca dinozaurii, iar eu ştiu că toţi copiii sunt înnebuniţi după dinozauri", a spus Dana Deac, directorul TVR1 şi autor al poveştii sale despre bunici, la evenimentul de lansare organizat duminică la standul Humanitas de la Gaudeamus.
"Crescut fiind de bunici şi copilărind apoi zeci de vacanţe la ţară, am fost tare uimit să întâlnesc oameni pentru care bunicii nu înseamnă nimic. Asociaţi ideii de poveste, copilăria fără bunii mi se pare cel mai trist lucru cu putinţă." - a spus Marius Chivu, coordonatorul volumului.
În argumentul din deschiderea cărţii, acesta mai notează:
„În 2004, am scris în România literară un text - reprodus în cartea de faţă - despre bunicii mei. Reacţiile stârnite de acel material şi scrisorile primite ulterior mi-au confirmat faptul că există nenumărate poveşti extraordinare cu bunici. Aş fi vrut să le citesc pe toate. (...) Ideea acestei cărţi a venit, aşadar, de la sine şi, iată, în trei ani s-au adunat aproape 100 de texte în care există bunici la discreţie. Mai ales pentru cei care nu şi-au cunoscut bunicii niciodată".
Profitul obţinut din vânzarea cărţi (care costa la târg 35 RON) va fi direcţionat către o casă de copii.
Publicarea cărţii a fost susţinută în cadrul unei campanii