Scriam, miercurea trecuta, ca in anii tranzitiei ne-a fost greu sa ne obisnuim cu noua schema a producatorilor. O schema inedita pentru noi, romanii, in care productia este definita in sens larg, cuprinzand pe langa fabricarea bunurilor si alte activitati economice, intre care comertul, turismul, telecomunicatiile, serviciile in general. Astazi putem vorbi, fara sa gresim, despre productia de... servicii. Mergand mai departe, putem spune ca la ghiseul bancar se face productie. Cum productie face si o receptionera de hotel.
E normal sa fie asa? Bineinteles. Pentru ca si serviciile produc valoare adaugata. Pana si manualul marxist de economie politica, pentru studentii de la ASE, din anii '80, recunostea ca "o tara este cu atat mai bogata cu cat are posibilitatea de a ocupa in sfera productiva (in sensul vechi al conceptului, de fabricare a bunurilor materiale - n.a.) o populatie mai putin numeroasa, in raport cu cea din sfera neproductiva". Caci o tara degeaba fabrica otel daca nu adauga valoare; dar poate adauga valoare fabricand papuci de casa sau producand servicii. Atunci insa deciziile politice erau subordonate unei dogme: aceea ca munca prestatoare de servicii n-ar produce venit national. Rand pe rand, comertul, turismul, unitatile de reparatii au fost decimate sub impulsul acestei ideologii. Romania, in ceea ce priveste ponderea populatiei active in servicii si ponderea serviciilor in PIB, s-a situat in coada Europei.
Acum, lucrurile
s-au schimbat. Dar nu intr-atat cat ar fi fost posibil. Si, mai ales, nu intr-atat cat ar fi nevoie. Pentru ca investitiile in servicii sunt inca putine. Mult prea putine.
Cine sa investeasca in servicii? Statului nu-i mai ajung banii. Solutia nu poate fi decat amplificarea investitiilor private. Daca am invatat ceva in anii din urma - si anume ca timpul face bani, desigur in banci - mai trebuie sa invat
