Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cataclismele lovesc tot mai des planeta

Publicat in Adevarul, miercuri 28 noiembrie 2007 ·

În ultimele două decenii, numărul calamităţilor naturale s-au mărit de patru ori, provocând sute de milioane de victime anual. Bilanţul dezastrelor naturale arată că acest gen de În ultimele două decenii, numărul calamităţilor naturale s-au mărit de patru ori, provocând sute de milioane de victime anual.

Bilanţul dezastrelor naturale arată că acest gen de evenimente s-a multiplicat de mai bine de patru ori în ultimele două decenii, spune un studiu realizat de organizaţia Oxfam, din Marea Britanie.

Acesta blamează mai ales încălzirea globală. La conceperea lui au contribuit Crucea Roşie Internaţională, Naţiunile Unite şi cercetători de la Universitatea Louvain, din Belgia.

Creşterea accelerată a cantităţii de gaze cu efect de seră în atmosferă este cauza principală care stă la baza producerii dezastrelor naturale. "Oamenii cei mai săraci de pe planetă vor fi şi cei care vor suferi cel mai mult din cauza dezastrelor produse ca urmare a schimbărilor climatice", sunt de părere reprezentanţii organizaţiei Oxfam.

Lumea se confrunta cu aproximativ 120 de dezastre naturale anual la începutul anilor 1980, pe când acum ea trebuie să facă faţă la mai mult de 500 de astfel de evenimente anual. "În acest an, sudul Asiei a fost inundat, iar în Africa şi în Mexic, mai mult de 250 de milioane de persoane au fost afectate din cauza secetei care a uscat totul.

Este nevoie să acţionăm împreună în sensul prevenirii dezastrelor naturale, pentru ca progresele pe care omenirea le-a înregistrat în ultimii ani să nu se întoarcă împotriva nostră", a precizat Barbara Stocking, directorul organizaţiei Oxfam. Coordonatoarea asociaţiei a adăugat că oamenii se confruntă de la an la an cu temperaturi extreme şi cu o vreme din ce în ce mai impredictibilă.

Doar împreună putem salva planeta

Numărul persoanelor afectate de dezastrele naturale extreme a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 26 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°