Presedintele PLD, Theodor Stolojan, a cerut, miercuri, demisia ministrului justitiei, Tudor Chiuariu, pentru initierea ordonantei de urgenta de modificare a Legii raspunderii ministeriale, repinsa ca neconstitutionala, relateaza NewsIn.
"Cerem demisia ministrului justitiei care a initiat aceasta ordonanta de urgenta", a spus Stolojan, adaugand ca Guvernul PNl a incercat abuziv sa isi salveze ministrii corupti.
De asemenea, liderul PLD a completat ca "decaderea" Executivului nu este nicio surpriza pentru PLD, pentru ca este subordonat unor interese de grup si acesta a facut un nou abuz doar pentru a-si salva ministrii suspecti de coruptie de ancheta penala.
Totodata, liberal-democratul i-a indemnat pe cei care cred in valorile liberale autentice sa condamne, alaturi de PLD, abuzul, incompetenta si coruptia.
Ministrul Justitiei Tudor Chiuariu a declarat miercuri ca in opinia sa, era benefica o comisie prezidentiala formata din magistrati, respectiv din oameni independenti politic, dar asteapta motivarea deciziei CCR.
Practic, din acest moment, presedintele Basescu poate cere inceperea urmaririi penale a fostilor ministri Adrian Nastase, Decebal Traian Remes, Miron Mitrea, Zsolt Nagy, Codrut Seres, dar si suspendarea din functie imediat dupa declansarea urmaririi penale a lui Tudor Chiuariu, ministrul justitiei, si Paul Pacuraru, ministrul muncii.
Presedintele PLD, Theodor Stolojan, a cerut, miercuri, demisia ministrului justitiei, Tudor Chiuariu, pentru initierea ordonantei de urgenta de modificare a Legii raspunderii ministeriale, repinsa ca neconstitutionala, relateaza NewsIn.
"Cerem demisia ministrului justitiei care a initiat aceasta ordonanta de urgenta", a spus Stolojan, adaugand ca Guvernul PNl a incercat abuziv sa isi salveze ministrii corupti.
De asemenea, lid