Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restanţele sub zece lei, anulate

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 28 noiembrie 2007 ·

Peste 10.000 de craioveni înregistraţi cu creanţe mai mici de zece lei la Direcţia de Impozite şi Taxe ar putea fi scutiţi de plata acestor bani. Perceptorii oraşului au ajuns la concluzia că pentru executarea silită a acestor restanţieri sau pentru aplicarea oricăror altor măsuri de recuperare a creanţelor menţionate se cheltuiesc sume mult mai mari decât valoarea taxelor, impozitelor sau amenzilor mai mici de zece lei, precum şi a celor în cuantum de zece lei. „Propunem consiliului local anularea acestor creanţe, întrucât nici profesional şi nici material nu este în avantajul primăriei şi al bugetului local. În primul rând, cheltuielile ocazionate de comunicarea datelor, a titlurilor executorii, a somaţiilor etc. depăşesc cu mult valoarea creanţelor, iar în al doilea rând timpul alocat colectării respectivelor sume se consumă fără nici un beneficiu. În plus, multe dintre cele peste 10.000 de astfel de datorii sunt foarte vechi“, a declarat Ioan Văcariu, directorul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale. Potrivit legii, organismul fiscal local poate anula, în anumite condiţii, creanţe provenite din amenzi, taxe, impozite sau alte obligaţii.

Peste 10.000 de craioveni înregistraţi cu creanţe mai mici de zece lei la Direcţia de Impozite şi Taxe ar putea fi scutiţi de plata acestor bani. Perceptorii oraşului au ajuns la concluzia că pentru executarea silită a acestor restanţieri sau pentru aplicarea oricăror altor măsuri de recuperare a creanţelor menţionate se cheltuiesc sume mult mai mari decât valoarea taxelor, impozitelor sau amenzilor mai mici de zece lei, precum şi a celor în cuantum de zece lei. „Propunem consiliului local anularea acestor creanţe, întrucât nici profesional şi nici material nu este în avantajul primăriei şi al bugetului local. În primul rând, cheltuielile ocazionate de comunicarea datelor, a titlurilor executorii, a somaţiilor etc. depăşesc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 2 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 3 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 7 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 6 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 3 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 5 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 7 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°