Corneliu Papură are toate şansele să antreneze satelitul Universităţii, surse apropiate clubului Universitatea susţinând că Ovidiu Stîngă îl vrea pe „Papi“ antrenor la echipa a doua. „Am avut mai multe oferte de a antrena după experienţa de la Progresul, însă nici nu am stat pe gânduri când a venit vorba de Universitatea Craiova. M-a sunat Ovidiu Stîngă şi chiar nu puteam refuza, ţinând cont că sunt foarte bun prieten cu el, dar mai ales că e numele Ştiinţei în joc. Deocamdată nu ştiu prea multe, vom vedea ce e de făcut şi sper să promovez Primăvara în Liga a III-a“, a declarat Corneliu Papura pentru ediţia on line a ProSport.
În schimb, Adrian Mititule susţinea ieri că nu este la curent cu această informaţie. „Stîngă se ocupă de această problemă. Eu nu ştiu nimic, nu am vorbit cu Papură“, a spus Mititelu. Cel mai probabil, Papură va prelua echipa a doua după ce se vor juca şi ultimele două meciuri din acest an, Universitatea II urmând să întâlnească astăzi pe GP Craiova, iar sâmbătă Portul Bechet. Corneliu Papură are toate şansele să antreneze satelitul Universităţii, surse apropiate clubului Universitatea susţinând că Ovidiu Stîngă îl vrea pe „Papi“ antrenor la echipa a doua. „Am avut mai multe oferte de a antrena după experienţa de la Progresul, însă nici nu am stat pe gânduri când a venit vorba de Universitatea Craiova. M-a sunat Ovidiu Stîngă şi chiar nu puteam refuza, ţinând cont că sunt foarte bun prieten cu el, dar mai ales că e numele Ştiinţei în joc. Deocamdată nu ştiu prea multe, vom vedea ce e de făcut şi sper să promovez Primăvara în Liga a III-a“, a declarat Corneliu Papura pentru ediţia on line a ProSport.
În schimb, Adrian Mititule susţinea ieri că nu este la curent cu această informaţie. „Stîngă se ocupă de această problemă. Eu nu ştiu nimic, nu am vorbit cu Papură“, a spus Mititelu. Cel mai probabil, Papură va prelua echipa a doua după c