Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poluarea cu nitraţi, în atenţia Ministerului Agriculturii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 28 noiembrie 2007 ·

În judeţul Olt, cele mai vulnerabile zone la poluare sunt Corabia, Traianu, Vlădila, Dobrosloveni, Fărcaşele şi Cezieni.

OLT. Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) sunt de mai multe zile pe teren pentru a-i convinge pe producătorii agricoli din sudul judeţului Olt să facă tot posibilul pentru a nu polua sursele de apă potabilă sau apele curgătoare prin depozitarea, în apropierea acestora, a reziduurilor rezultate din activităţile agricole (în special gunoi de grajd). De asemenea, fiecare societate agricolă trebuie să aibă un plan bine pus la punct pentru fertilizarea culturilor. Fermierii trebuie să cunoască bine momentul optim pentru aplicarea îngrăşămintelor, cantitatea necesară pentru un hectar, calitatea solului etc. Cele mai vulnerabile zone la poluare sunt Corabia, Traianu, Vlădila, Dobrosloveni, Fărcaşele şi Cezieni, aflate în atenţia autorităţilor locale, a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Ministerului Mediului. „Noi derulăm, de fapt, un program de conştientizare la nivelul producătorilor agricoli, persoane fizice şi juridice, asupra pericolului poluării surselor de apă potabilă, pârâurilor şi râurilor cu nitraţi proveniţi din surse agricole. Programul a fost elaborat în baza unui ordin şi a unei decizii ale Comisiei interministeriale pentru aplicarea planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole. Printre multe altele, producătorii agricoli trebuie să ştie că nu se fac lucrări agricole la mai puţin de cinci metri de apele curgătoare şi că pe terenuri cu o înclinaţie de peste 15 grade nu se aplică fertilizarea. Societăţile agricole sunt obligate să aibă un plan foarte amănunţit de fertilizare pe care să-l respecte în toate punctele lui“, declară Ştefan Grigore, director adjunct al DADR.

Primării amendate de Garda de Mediu

@

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elena Lasconi își anunță demisia din funcția de președintă a USR, după eșecul la prezidențiale

HotNews acum 6 minute
Elena Lasconi și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), spunând că o face „cu inima împăcată” că în ultimul an a făcut tot ce a ținut de ea „pentru ca România să fie mai bine”. La scrutinul prezidențial d

Elena Lasconi a demisionat din funcția de președinte al USR (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 minute
Elena Lasconi și-a anunțat astăzi, 5 mai 2025 demisia din funcția de președinte al USR. A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima î

Vicepremierul italian l-a felicitat pe George SIMION: În România, poporul a votat, în sfârşit, liber, cu capul şi cu inima

Gandul acum 11 minute
România alege din nou, în primul tur al alegerilor prezidențiale, un candidat naționalist cu poziții anti-UE și anti-NATO, la câteva luni după scrutinul din noiembrie 2024, câștigat de Călin Georgescu, dar anulat ulterior de Curtea Constituțională d

Magistrații de la Judecătoria Sector 1 se pronunță, luni, în cazul plângerii lui Călin Georgescu împotriva prelungirii controlului judiciar

Gandul acum o ora
În data de 24 aprilie 2025, măsura controlului judiciar luată împotriva lui Călin Georgescu a fost prelungită cu încă 60 de zile, iar fostul candidat la Președinția României a contestat-o. Luni, 5 mai 2025, judecătorii de la Judecătoria Sectorului 1

SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va ‘începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%’ asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. ‘Industria cinematografică americană e

Marea Britanie avertizează companiile că securitatea cibernetică trebuie să devină ”o prioritate absolută”

G4Media acum o ora
Guvernul britanic va transmite în această săptămână un avertisment ferm tuturor companiilor din Regatul Unit să trateze securitatea cibernetică drept ”o prioritate absolută”, în contextul recentelor atacuri informatice care au vizat retaileri cunosc

Tragedie în China Nouă morți și zeci de răniți după răsturnarea a două ambarcațiuni cu turiști în provincia Guizhou

Ziua Constanta acum o ora
Nouă persoane au fost ucise și 70 spitalizate după ce două ambarcațiuni care transportau turiști s-au răsturnat pe un un râu din sud-vestul Chinei. Nouă persoane au fost ucise și 70 spitalizate după ce două ambarcațiuni care transportau turiști s-au

Donald Trump ordonă redeschiderea și extinderea celebrei închisori Alcatraz, situată pe o insulă în apele Californiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că ordonă guvernului său redeschiderea și extinderea închisorii Alcatraz, situată pe o insulă din Golful San Francisco, informează BBC.

Horoscop pentru săptămâna 5 - 11 mai 2025. Este forfotă în plan sentimental pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ai multe de făcut la serviciu, dar persistă senzația de mers în gol. Se întrezăresc noutăți în plan profesional, de aceea nu pune bază pe ce a fost sau pe ce este încă. Îngrijește-ți sănătatea, pentru că se pot evidenția afecțiunile vechi plu

Siria va semna un acord pentru importul de electricitate din Turcia

G4Media acum 2 ore
Siria urmează să semneze în curând un acord pentru importul de energie electrică din Turcia, printr-o linie de înaltă tensiune de 400 de kilovolţi care va lega cele două ţări, a declarat duminică ministrul sirian al Energiei, Mohamed al-Bashir, cita

Vremea

București
acum

21°
lun.

15°/29°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
joi

12°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

13°/30°
mar.

10°/15°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/24°
mar.

11°/17°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

10°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

10°/16°