Ca si in alte momente ale vietii publice romanesti, mizele autentice au fost impinse in plan secund de expansiunea discursului mediatic. In locul unei dezbateri moderate si orientate in directia identificarii solutiilor destinate sa amelioreze designul institutional, discutia pe marginea referendumului consultativ initiat de seful de stat a fost dominata de tema implicarii in campania de europarlamentare a "presedintelui-jucator". In absenta unui cadru de negociere/dialog public, alternativa de scrutin majoritar sugerata de seful de stat a fost, cu rare exceptii, ignorata de media. Cazul televiziunilor este, in aceasta ordine de idei, unul relevant in cel mai inalt grad. Ceea ce reflectia mediatica a refuzat sa distinga este autentica semnificatie a gestului presedintelui: miza apelului la popor nu este subminarea rolului parlamentului sau facilitarea implicarii neconstitutionale in campania electorala, ci stimularea unei examinari critice a manierei in care organizarea regimului de reprezentare va fi realizata. Teme centrale, de la schimbarea accentului in relatia dintre partide si alesi pana la modificarea comportamentului parlamentarilor insisi, sunt inseparabile de interogatia pe care seful de stat a adresat-o natiunii. In egala masura, intervalul ce a precedat referendumul este semnificativ pentru ostilitatea cu care o parte a campului politic intampina ideea insasi de democratie directa. Recursul la natiune, fie si in forma unei consultari fara efecte juridice obligatorii, este contrapus suveranitatii nationale, intruchipate de parlament. Si aceasta ca si cum cadrul si mizele initiativei prezidentiale ar fi fost asimilabile unei tentative de instituire a unui regim autoritar. Reticenta fata de controlul popular, vizibila si pe 19 mai, in situatia demiterii, este una dintre dimensiunile pe care o expune aceasta conduita. Si daca democratia directa este una dintr