Un eseu sau o investigatie stiintifica nu pot epuiza, oricat talent ai pune in text, drama situatiei locative, ambientul in care se deruleaza viata de zi cu zi a celui mai nefericit grup minoritar din Romania. Sositi in Europa ca nomazi, romii au fost repede "asimilati" in Tarile Romane — mai bine zis, confiscati de casta conducatoare, de boieri si biserica. Adica inrobiti si folositi ca mana de lucru gratuita, moneda de schimb sau orice alta formula care producea prosperitate sau satisfactie (inclusiv placeri lumesti). Evident ca, asa cum arata cronicile perioadei, stapanul asigura masa si casa. Exista si un segment, relativ liber, aflat in serviciul domniei, care ducea o viata nomada, format in special din meseriasi care, alaturi de familiile lor, cutreierau tara dormind in corturi ori carute cu coviltir. Iarna se opreau pe langa asezari mai prospere unde isi sapau bordeie in pamant. Asa s-a petrecut mai bine de o jumatate de mileniu din existenta lor pe aceste meleaguri. Kogalniceanu a dorit sa imbunatateasca acest sistem inuman, dar, prin forta imprejurarilor si a mentalitatilor vremii, i-a aruncat pe romi din lac in put. Autoritatile, in loc sa-i despagubeasca pentru suferintele indurate secole de-a randul, sa le acorde un sprijin pentru a incepe integrarea in societatea libera, le-au rascumparat de la stapani libertatea. Acestei legi i-ar fi fost necesara o anexa, un plan de masuri ce ar fi fost suportat de cei ce s-au bucurat de munca lor. A urmat un secol de umilinta locativa. Lipsiti de orice sprijin, romii s-au deplasat spre periferia targurilor si centrelor urbane, unde isi puteau gasi de lucru si asigura existenta. Actionand sub instinctul ancestral de supravietuire, au ocupat terenurile virane de langa localitati, unde, cu mijloace modeste, si-au construit mai intai bordeie si ulterior mici case de chirpici cu una sau doua odai. Conditiile de locuit erau