Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bush asigura israelienii si palestinienii de sustinerea SUA

Publicat in Ziare.com, joi 29 noiembrie 2007 ·

George W. Bush a dat asigurari, miercuri, ca pacea este "posibila", dupa intalnirea cu liderii israelian si palestinian, pe care i-a asigurat de angajamentul americanilor, dar si pentru a le spune scepticilor ca Annapolis nu a fost o noua incercare sortita esecului, informeaza AFP.

"Nu as fi organizat aceasta reuniunie daca nu as fi crezut ca pacea este posibila", a declarat Bush, la Casa Alba, alaturi de premierul israelian Ehud Olmert si de presedintele Autoritatii palestiniene, Mahmoud Abbas.

"Unul dintre lucrurile in legatura cu care i-am asigurat pe cei doi lideri este ca Statele Unite vor fi activ angajate in acest proces, ca vom folosi toata puterea noastra pentru a pregati formarea unui stat palestinian care sa existe in pace alaturi de Israel", a declarat Bush.

In semn de prudenta, la o zi de la conferinta de la Annapolis, Bush, Olmert si Abbas nu au aparut decat putin timp in fata presei. Olmert si Abbas nu au luat cuvantul si nu au fost strangeri de mana, ca la negocierile din 1993 dintre presedintele Bill Clinton, premierul israelian Yitzhak Rabin si liderul palestinian Yasser Arafat.

Fiind probabil cel mai important semnal din ultimii sapte ani dat de un presedinte si de o administratie acuzati ca s-au indepartat de aceasta chestiune, israelienii si palestinienii au stabilit marti sa relanseze procesul de pace blocat si sa incheie un acord pana la sfarsitul anului 2008, care sa duca la formarea unui stat palestinian.

Miercuri s-a discutat despre prelungirea dinamicii conferintei de la Annapolis si despre contrazicerea indoielilor cu privire la implicarea presedintelui american dincolo de aceasta conferinta, a subliniat Casa Alba.

Secretarul de stat american Condoleezza Rice l-a numit pe fostul comandant al NATO in Europa, generalul James Jones, emisar special pentru asistarea palesti

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 17 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 18 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 17 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 4 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 6 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°