Preşedinţii Comisiilor juridică, pentru Regulament şi pentru Statutul parlamentarilor au avut, ieri, o primă discuţie referitoare la verificarea aleşilor care îşi decontează chiria de la stat, deşi au case în Bucureşti.
Nu s-au dispus nici un fel de sancţiuni pentru aceştia, dimpotrivă, s-a reiterat ideea că senatorii şi deputaţii care primesc lunar 25 de milioane de lei vechi pentru chirie, în ciuda faptului că au proprietăţi în Capitală, nu încalcă legea, fapt acceptat, până la urmă, de toată lumea.
Drepturile de cazare vor fi acordate, în urma întâlnirii de ieri, tot după criteriul domiciliului din cartea de identitate, deoarece aşa stipulează actul normativ elaborat şi votat de parlamentari. În ceea ce priveşte problema moralităţii, ea ar trebui rezolvată, după reprezentanţii comisiilor parlamentare, doar prin simpla recomandare ca senatorii şi deputaţii să returneze banii de chirie dacă ei au fost folosiţi în alte scopuri. În plus, ieri, s-a căzut de acord asupra unei schiţe preliminarii a abaterilor parlamentarilor privind cheltuielile de cazare, care va fi discutată în comisii şi apoi înaintată Biroului Permanent.
Printre acestea se numără: necompletarea corectă a formularului de la începutul legislaturii, în sensul nebifării rubricii privind domiciliul în Bucureşti, neactualizarea formularului în 2006, neanunţarea schimbării domiciliului, solicitarea indemnizaţiei de cazare la hotel fără ca solicitantul să stea efectiv la hotel.
Cei care au comis aceste abateri ar putea să fie la un moment dat sancţionaţi şi ar putea returna banii. Deocamdată, nu s-au discutat cazurile concrete ale parlamentarilor care şi-au decontat chiria. (R.D.)
Preşedinţii Comisiilor juridică, pentru Regulament şi pentru Statutul parlamentarilor au avut, ieri, o primă discuţie referitoare la verificarea aleşilor care îşi decontează chiria de la stat, deşi au