Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pastilele antifumat, risc pentru sănătate?

Publicat in Adevarul, joi 29 noiembrie 2007 ·

>> Depresiile, stările de ameţeală şi intenţiile suicidare sunt câteva dintre efectele secundare ale medicamentelor împotriva fumatului . O pastilă menită să faciliteze oamenilor >> Depresiile, stările de ameţeală şi intenţiile suicidare sunt câteva dintre efectele secundare ale medicamentelor împotriva fumatului .

O pastilă menită să faciliteze oamenilor renunţarea la fumat se află sub analiza specialiştilor după ce au fost trase semnale de alarmă potrivit cărora medicamentul ar împinge la sinucidere utilizatorii.

Organizaţia britanică pentru studiul medicamentelor (MHRA) monitorizează această situaţie, după ce au fost înregistrate 839 de plângeri referitoare la reacţiile adverse pe care le dă Champix, un medicament intrat pe piaţă anul trecut, informează BBC News.

Aproximativ 50 de persoane au manifestat depresie după administrarea acestui medicament, în mare parte pacienţi cu un trecut marcat şi de alte probleme psihice. Alte 16 persoane au avut gânduri şi comportamente suicidale. Organizaţiile de profil din Statele Unite ale Americii şi-au exprimat deja îngrijorarea referitor la acest medicament şi la efectele pe care le are asupra pacienţilor.

Champix, medicament cunoscut şi sub numele de Varenicline, este disponibil pe piaţa produselor farmaceutice de aproape un an. În timpul perioadei de studiu al medicamentului, acesta a obţinut rezultate foarte bune, 44 la sută din voluntari renunţând la fumat.

Acţiunea sa este considerată de cercetători neobişnuită, deoarece stimulează şi blochează în acelaşi timp receptorii specifici de nicotină din creier. S-a observat că, prin stimularea acestor receptori, mimează efectul nicotinei pentru a reduce dorinţa de a fuma şi nevoia de tutun. Însă în acelaşi timp blochează parţial receptorii, împiedicând nicotina să treacă, rezultând un răspuns slab la oamenii care se lasă pradă tentaţiei şi s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum o ora
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Trump, despre panică bursieră: „Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca. Toţi sunt disperaţi să ajungă la un acord”

Adevarul acum 33 minute
Donald Trump a vorbit duminică, 6 aprilie, despre panica bursieră cauzată de noile sale taxe vamale, pe care a comparat-o cu „un tratament” destinat să vindece bolile economiei americane.

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum 28 minute
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 2 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Ce va fi săptămâna aceasta în business, 7 - 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Luni, 7 aprilie ► ZF IMM 2025. IMMprevizibil: Micii antreprenori în faţa provocărilor. De la ora 09:00, pe zf.ro ► Şedinţa de politică monetară a BNR ► Cifra de afaceri din retail, februarie 2025 ► CFA 5 o’clock Info, despre deficitul bugetar Marţi,

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 9 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Meciul Rapid – Dinamo: Sancţiuni contravenţionale de peste 75.000 de lei, inclusiv pentru gazde şi pentru societatea de pază / Trei suporteri au primit interdicţii de acces la competiţii

News.ro acum 7 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că a aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 76.470 de lei, cu ocazia meciului Rapid – Dinamo, din play-off-ul Superligii. Dintre acestea, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.0

Manifestație de sprijin pentru Marine Le Pen la Paris, cu participare sub așteptări. Nici contramanifestația progresistă nu a avut mai mult succes

HotNews acum 10 ore
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, care nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale în 2027 după ce a fost condamnată luni pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, a denunţat duminică din nou o sentinţă motivată polit

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 9 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°