Din ce in ce mai multa lume, in ultima vreme, pare excedata de mizerabilismul atotstapinitor in teatru, in film, in literatura. Parca si-ar dori si ceva luminos, tonic, o geana de speranta macar. Nu cred ca e vorba de nostalgia preceptelor realismului socialist, a obligatiei de a „reflecta aspectele pozitive“; e posibil ca, pur si simplu, sa se fi atins un prag al suportabilitatii.
Desi, daca ziarele si revistele gem de articole despre profesori nepriceputi, corupti, impostori, afemeiati, plagiatori, senili, dar insurubati la catedra – balacarirea la gramada a dascalilor, de toate nivelurile, a devenit sportul national cel mai practicat si gustat –, s-ar cuveni ca un reportaj despre un profesor de virsta medie, bine pregatit, care se duce constiincios la ore, ba, in ciuda salariului mic, mai face si munca patriotica (pregatire suplimentara, cerc), e apropiat de elevi/studenti, chiar iubit de ei, e rezonabil de bun pedagog, e, cu alte cuvinte, normal, un asemenea reportaj ar trebui sa se vinda ca piinea calda si sa mai ia si vreun premiu. Iata, ar fi o tema de seminar la jurnalistica: scrieti un articol, nu neaparat atractiv, dar care macar sa nu fie aruncat dupa primele doua rinduri, despre un profesor decent.
De exemplu, mi-ar placea sa vad ceva scris despre oaza de normalitate care se numeste SNSB, adica Scoala Normala Superioara din Bucuresti. Dar parca se poate? Cine ar fi interesat sa afle, de pilda, ca proiectul initial prevedea cursuri de matematica, informatica, chimie si fizica, dar ca nu se fac, deocamdata, decit cele de matematica si informatica. Sa afle ca institutia si diploma de master pe care o ofera sint acreditate de Minister care, insa, nu da nici un ban pentru functionarea Scolii, care a luat fiinta si supravietuieste exclusiv multumita banilor privati, sponsorizari pe care numai cei care o conduc stiu cit de greu le obti
