Ilie Merce, fostul securist, ajuns parlamentar pe listele PRM, zice ca Securitatea nu se ocupa cu mizilicuri, sa-i urmareasca pe tinerii care scriau la Europa Libera sa ceara muzica preferata. Andrei Voiculescu, fostul redactor muzical, rezuma mesajele primite din tara: „Noi iubim muzica, iar muzica nu are nici o vina“. Si totusi: exista marturii despre tineri care erau inghesuiti la Securitate si pusi sa dea explicatii de ce asculta Europa Libera. Dar Ilie Merce neaga asemenea fapte „reprobabile“.
Cum este extrem de nemultumit ca se pun pe seama Securitatii diverse actiuni murdare, cum ar fi atentatul asupra postului din 1981 si moartea prin iradiere a directorilor Noel Bernard si Vlad Georgescu. Ilie Merce e sfios si inocent, el nu stie nimic despre actiunile de contracarare a postului de radio Europa Libera. Nici Nicolae Plesita nu stie nimic, desi zice clar, cu cinismul celui care stie ca justitia romana e domoala, ca i-ar fi omorit pe toti cei de la Europa Libera. Cazuri de securisti carora sa le para rau, sa regrete, sa se caiasca, Romania n-a avut. A avut un post de radio care a fost hiperbolizat in casele romanilor. Toate frustrarile, toate neputintele, toate tacerile, toate abandonurile morale au fost compensate pentru ca exista Europa Libera, care spunea ceea ce in tara era doar murmurat si susotit.
Alexandru Solomon reuseste sa ne arate ca lumea Europei Libere a fost greu construita, printre zvonurile lansate de Securitate in exil de compromitere a diversilor redactori, mai ales a acelora care se ocupau de „actualitatea romaneasca“. O mina de oameni, care evoluau radiofonic si cu frica si cu nemultumirea ca romanii nu fac mai mult, traiau acut in Romania, desi nu puteau vedea o strada din Bucuresti sau o casa. Filmul incearca sa surprinda aceasta extraordinara solidaritate creata de la doua mii de kilometri departare intre cei c
