Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica, erou la Stuttgart

Publicat in Adevarul, joi 29 noiembrie 2007 ·

>> Atacantul român a reuşit marţi golul decisiv al meciului VfB - Glasgow Rangers (3-2), aducând echipei sale prima victorie în acest sezon de Liga Campionilor. După luni de zile de >> Atacantul român a reuşit marţi golul decisiv al meciului VfB - Glasgow Rangers (3-2), aducând echipei sale prima victorie în acest sezon de Liga Campionilor.

După luni de zile de suferinţă, Marica a reuşit să închidă gura contestatarilor. A înscris marţi seară golul victoriei cu Glasgow Rangers, bifând astfel cea de-a doua reuşită în patru zile. În ciuda succesului cu scoţienii, VfB Stuttgart nu mai are şanse nici la locul trei într-o grupă din care mai fac parte FC Barcelona Lyon şi Rangers.

Ţintă a ziarelor germane de la transferul său de opt milioane de euro de la Şahtior Doneţk, Ciprian Marica pare că şi-a revenit. Atacantul român a marcat sâmbăta trecută primul său gol în Bundesliga, în meciul cu Eintracht Frankfurt (4-1). Patru zile mai târziu, jucătorul de 22 de ani a adus germanilor prima victorie în această ediţie a Ligii Campionilor.

În minutul 85 al meciului cu Glasgow Rangers, la scorul de 2-2, Marica a deviat superb o centrare a lui Magnin, reuşind astfel golul decisiv al întâlnirii. "Ultima perioadă a fost grea pentru mine, însă am fost susţinut de colegi şi de conducerea clubului. Sper să recuperăm punctele pierdute la începutul campionatului", a declarat Marica după meci. În Liga Campionilor, VfB ocupă locul patru în grupa E, fără să mai aibă şanse la locul trei, care ar aduce o calificare în Cupa UEFA.

Poarta care îi poartă noroc

Fericiţi că atacantul a început să se ridice la nivelul aşteptărilor, cei de VfB au observat că lui Ciprian îi poartă noroc una dintre porţile terenului de pe Gottlieb Daimler Stadion. "La aceeaşi poartă a marcat în sezonul 2005-2006 al Cupei UEFA, pe vremea când evolua pentru Şahtior Doneţk. Ucrainenii au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum 47 minute
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°