Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podul cu istorie şi lacrimi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 29 noiembrie 2007 ·

Podul Instituţiei Prefectului Gorj, intrat recent în renovare, ascunde mărturii de istorie recentă, dar şi însemne vechi, de peste o sută de ani, precum şi lacrimile soldaţilor cantonaţi la Târgu Jiu, încrustate în lemn.GORJ. Amintiri, dar şi mărturii dureroase despre vremurile cenuşii ale celor Două Războaie Mondiale, asta ascunde podul Instituţiei Prefectului Gorj. Dincolo de uşa de la etajul al doilea al prefecturii se află altă lume, care, pe alocuri, pare să fi încremenit, fără să mai fie afectată de trecerea timpului. La pod se ajunge pe o scară în spirală, construită din metal. Aceasta a înlocuit vechea scară din lemn, care nu a mai rezistat trecerii timpului. Un spaţiu de dimensiuni generoase se deschide odată cu intrarea în podul propriu-zis. În acest loc a lucrat cândva personalul tehnic, însă de zeci de ani camerele nu au mai fost folosite. Pe altă scară din lemn se poate ajunge la alt nivel, mai aproape de acoperiş şi de locul unde se află ceasul, iar mai sus turla, folosită ca punct de observaţie. Pe unul din hornurile de la vechiul sistem de încălzire se distinge foarte clar numele trupei Iron Maiden, iar pe alt perete o precizare în limba engleză: „Only the good die young“, în traducere „Doar cei buni mor tineri“. Nimeni nu ştie cine, când şi în ce condiţii şi-a lăsat „impresiile“ în acest loc. Cert este că sentinţa „Doar cei buni mor tineri“ începi să o înţelegi abia după ce descoperi mărturiile soldaţilor români lăsate pe grinzi, în primul şi cel de al doilea război mondial.

Durere scrijelită cu creionul În turla prefecturii, locul cel mai înalt al clădirii, se află o cameră mică ce a funcţionat de-a lungul timpului ca punct de observaţie. Fiecare perete din lemn al încăperii are o uşă care duce spre un balconul mic, construit de jur împrejurul turlei. În partea superioară, fiecare uşă prezintă ochiuri de geam prin care abia se poate între

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 48 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 41 minute
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum 33 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 44 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 28 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 4 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°