>> Prefectul din Torino crede că forţa de muncă străină este importantă. Ultima conferinţă din acest an pe domeniul emigraţiei, organizată de Camera de Comerţ din Torino, în colaborare >> Prefectul din Torino crede că forţa de muncă străină este importantă.
Ultima conferinţă din acest an pe domeniul emigraţiei, organizată de Camera de Comerţ din Torino, în colaborare cu primăria şi prefectura, relevă cifrele oficiale ale situaţiei româneşti în Torino, capitala piemonteză.
Astfel, Departamentul de statistică al primăriei ne arată că spre deosebire de anul 2006, când la Torino existau 25.688 de rezidenţi români, în septembrie 2007, numărul acestora a ajuns la 38.843, reprezentând 38,3% din totalul emigranţilor din teritoriu. Împărţirea acestora pe sexe este relativ echilibrată, femeile fiind în număr de 19.828, iar bărbaţii - 19.015.
Cifra oficială, dublă
Creşterea totală, din 2006 până în 2007, este de 13.155 de persoane, respectiv 51,2%. Un fapt interesant, din 2001 până astăzi, anul cu cea mai mare creştere a numărului de români la Torino nu îl reprezintă nici pe departe anul intrării în Europa, ci perioada 2002-2003, când creşterea a fost de 118%.
Totuşi, pentru o analiză corectă, este nevoie să avem mereu în vedere că cifrele reale, neoficiale, sunt cel puţin duble ca valoare.
În deschiderea conferinţei a intervenit prefectul Goffredo Sottile, care a afirmat că emigranţii joacă un rol esenţial în economia torineză şi că, în mod special, fără emigranţii români, Olimpiada din 2006 nu ar fi putut avea loc, din cauza volumului enorm de muncă necesar.
Toţi ceilalţi consilieri comunali care au intervenit au subliniat cu fermitate necesitatea deschiderii către imigranţi, oferirea de servicii pentru a le facilita integrarea şi mai ales renunţarea la "zidul fricii". (Cristian Gaiţă, corespondenţă de la Torino)