Protagonistul filmului Cold Waves: Razboi pe calea undelor de Alexandru Solomon este un personaj colectiv fascinant, pe care nu va va fi deloc greu sa-l simpatizati: redactorii romani ai postului de radio Europa Libera au inca o aura eroica – daca nu chiar mitica – pentru sutele de mii de oameni care le ascultau cu sfintenie spusele in anii ’70-’80. Pe atunci, regizorul de azi nu se numara printre fani, insa tatal sau nu pierdea nici una dintre emisiunile de seara transmise de la München.
In aceasta amintire putem descoperi imboldul initial al cineastului, acela de a intelege sursa fascinatiei exercitate de niste voci fara chip asupra unui popor intreg.
Insa principala explicatie a faptului ca un lungmetraj care se apropie de doua ore nu-si plictiseste deloc spectatorii este, cred eu, existenta unui antagonist puternic – si, fara indoiala, detestabil. In acest al doilea personaj colectiv intra mai multe grupuri: aparatul de partid (in frunte cu tartorul Ceausescu), Securitatea (si in special compartimentul „Eterul“), teroristii internationali angajati de statul roman (dintre care se distinge figura celebrului Carlos Sacalul), dar si – atentie! – sefii americani de la Europa Libera, cei care ii tineau in friu pe redactorii romani, interzicindu-le sa instige la actiuni de revolta populara greu de tinut sub control.
Pina acum am discutat despre Razboi pe calea undelor ca despre orice film, dar nu trebuie sa uitam ca avem a face cu un documentar, si inca unul care trateaza o pagina de istorie recenta foarte controversata, chiar si la 18 ani de la caderea comunismului (care a coincis, pentru Radio Europa Libera, cu momentul de maxima glorie si, in acelasi timp, cu inceputul sfirsitului). In aceste conditii, iese la iveala problema impartialitatii realizatorului de film documentar: oare regizorul nu le face jocul – deliberat sau nu – acelor
