După ce sâmbătă a spart gheaţa în Bundesliga, Ciprian Marica a făcut acelaşi lucru şi în Liga Campionilor, înscriind golul decisiv în partida câştigată cu 3-2 de VfB Stuttgart în faţa scoţienilor de la Glasgow Rangers. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 27, prin Adam, iar nemţii au egalat prin Cacau, în ultimul minut al primei reprize. Scorul a devenit 2-1 pentru Stuttgart, în minutul 62, când a punctat Pardo, iar opt minute mai târziu, scoţianul Ferguson a egalat din nou situaţia de pe tabelă. Puţin mai înainte, Marica irosise o şansă bună de a marca. În minutul 85, atacantul român a adus prima victorie a lui Stuttgart în actuala ediţie a Ligii Campionilor, reluând spectaculos, din prima o centrare de pe partea stângă. Presa germană a scris ieri că Marica a profitat din plin de faptul că a fost titular la ultimele meciuri, în urma accidentării atacantului Mario Gomez, şi că Stuttgart nu s-a înşelat atunci când a plătit pe el opt milioane de euro lui Şahtior Doneţk.
Din păcate, echipa lui Marica nu mai are nici o şansă de a juca în Cupa UEFA în primăvara anului viitor, aflându-se pe ultimul loc în Grupa E, la patru puncte distanţă de ocupanta poziţiei a treia, Lyon, şi mai are de jucat un singur meci, pe terenul formaţiei FC Barcelona.
După ce sâmbătă a spart gheaţa în Bundesliga, Ciprian Marica a făcut acelaşi lucru şi în Liga Campionilor, înscriind golul decisiv în partida câştigată cu 3-2 de VfB Stuttgart în faţa scoţienilor de la Glasgow Rangers. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 27, prin Adam, iar nemţii au egalat prin Cacau, în ultimul minut al primei reprize. Scorul a devenit 2-1 pentru Stuttgart, în minutul 62, când a punctat Pardo, iar opt minute mai târziu, scoţianul Ferguson a egalat din nou situaţia de pe tabelă. Puţin mai înainte, Marica irosise o şansă bună de a marca. În minutul 85, atacantul român a adus prima victorie a lui Stuttgar