Brailenii prefera destinatiile din strainatate pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Serviciile mai bune si preturile avantajoase au facut ca statiunile din alte tari sa fie pe lista de prioritati. Reprezentantii agentiilor de turism din Braila ne-au declarat ca exista o tendinta a turistilor ca atunci cind e frig, sa se indrepte spre destinatii calde si cind e cald, sa aleaga destinatii racoroase. Pentru sarbatorile de iarna din acest an, in topul preferintelor se afla Egipt, Dubai, Tunisia, Grecia, Bulgaria, dar si marile capitale europene Viena, Londra, Paris, Lisabona.
Un sejur de 7 nopti in Egipt poate ajunge la 600 de euro, dar si la 1.000 de euro in functie de data la care a fost facuta rezervarea si de categoria de cazare. Dubai ramine una dintre cele mai scumpe destinatii, un sejur de 7 nopti de cazare ajungind la 1.450 de euro. Craciunul si Revelionul in Tunisia pot ajunge, in medie, la 400 de euro. Un circuit de 5 zile in Grecia, in perioada 29 decembrie 2007 - 2 ianuarie 2008 ajunge la 220 de euro. In ceea ce priveste Bulgaria cu statiunea "Nisipurile de aur", Craciunul costa 189 de euro si include 2 nopti cazare, demipensiune. Italia a fost ocolita in aceasta iarna din cauza recentelor manifestatii xenofobe.
Ca statiuni de ski sint preferate cele din Elvetia, Austria, Franta, Slovacia. Reprezentantii agentiilor de turism ne-au explicat ca brailenii dau dovada din ce in ce mai multa imaginatie in ceea ce priveste destinatiile pentru concediu. Un sejur de 7 nopti in Elvetia pentru 3 persoane, doi adulti si un copil, costa 1100 de euro. Dintre capitalele europene sint preferate Londra, Viena, Paris, Lisabona. Pentru Londra, Craciunul costa 450 de euro, dar poate ajunge si la 700 de euro, in functie de data la care a fost facuta rezervarea si de categoria de cazare. Sint persoane care au optat pentru un sejur in perioada 31 decembrie