Bucurestiul are un esafodaj istoric construit pe doua tipuri diferite de cartografieri istorice. Pe de o parte, avem o harta a spatiului, orizontala, cronologica, inregistrata de istoria clasica prin documentul scris. Pe de alta parte, exista o harta umana, verticala, care intersecteaza cronologia si timpul in sensuri variate. Este cea mai grea perspectiva de abordat, definit si comentat, deoarece ea se refera la moduri de viata, comportamente, gesturi, preocupari, traume colective, structuri patologice si substrucuturi endemice legate de boli diferite, care la randul lor au schimbat spectaculos viata oamenilor. Nu putine sunt opiniile divergente privind constituirea acestui oras, dar foarte reduse sunt aplecarile catre folclor si etnografie, domenii care ar putea dezlega misterul. Bucurestiul a plecat de la un grup de sate de campie, bine circumscrise geografic de culoarul sinuos si baltit al Dambovitei de odinioara si afluentii sai disparuti.
In afara hartii cunoscute si acceptate oficial de specialisti au existat cateva lumi necartografiate. Una dintre acestea este spatiul saracimii, ignorat dintotdeauna atat de oficiali, cat si de istoriografie. O istorie a saracimii este deja un altfel de tip de spatialitate temporala. Sute de ani, saracii, diformii, piticii, ciungii, ologii, fulgeratii etc, formau un grup uman care apartinea altor timpuri, eventual mitologice, desi locuiau in vecinatatea normalului, prezentului.
In ceea ce priveste spatiul cartografiat, unele detalii au ramas practic necunoscute. Cunoastem mahalale care au aparut, disparut sau fragmentat in decursul timpului, dar cunoastem foarte putine lucruri despre locuitorii lor. Bucurestiul a avut pe cuprinsul sau - pana catre 1950 - areale etnice variate, majoritare in habitatul original. Cunoscuta mahala armeneasca este una dintre ele, iar astazi, pe locul ei, avem strada Armeneasca. Ace
