Ultimele trepte ale declinului
Indepartat din Securitate, colonelul Pavel Aranici nu a mai avut de ales si a acceptat ce i s-a oferit. Prin Ordinul nr. 3441/1963, semnat de Tuzu Constantin, ministrul metalurgiei si constructiilor de masini, Aranici a fost transferat la Brasov, in functia de director adjunct al Intreprinderii de Cabluri si Radiatoare, pierzandu-si invidiatul statut de ofiter MAI.
A fost nevoie de un ordin special al ministrului, intrucat prin aceasta numire se incalca legea - Pavel Aranici avea doar gimnaziul si trei clase de scoala de ucenici. Transferul la fabrica nu a fost tocmai intamplator, caci aici lucrau multi fosti detinuti, atat de drept comun, cat si politici. Nu este deloc imposibil ca Pavel Aranici, fiul bucataresei Iuliana, ajuns printr-un joc al sortii colonel in Securitate, sa fi decazut la umila postura de supraveghetor al fostilor detinuti politici, victimele sale din trecut, care in anii '70 incercau cu mare greutate sa-si construiasca viata, in vreme ce a lui se prabusea vazand cu ochii.
Au urmat deci saptesprezece ani in care, concomitent cu aparenta dezghetului "democratiei populare" din Romania, viata civilului Pavel Aranici ingheta, ca si lumea de odinioara, din vremea in care coordona lupta impotriva partizanilor anticomunisti. Nu mai era un privilegiat al regimului, iar dupa o vreme nu a mai ocupat nici macar functia de director adjunct la Cabluri si Radiatoare.
Dupa numai sase ani, in 1969, fara vreun motiv clar, este eliberat din functie si trecut la dispozitia fabricii, incepand cu 1 septembrie. A doua zi este propus si confirmat pe pozitia de sef de serviciu administrativ, post in care nu are parte de liniste, caci primeste o "mustrare scrisa" in iarna lui 1971, pe motivul unor lipsuri in gestiune in valoare de 8.691,65 lei (casase niste paturi si alte bunuri fara procesul verbal necesa