Gândim "normal"; fără a realiza totdeauna că această normalitate n-a fost să fie de când lumea, că mai curând a fost inventată de cineva, de unul, poate doi clarvăzători. Naturalul, naturaleţea, firescul - sunt fapte de invenţie cuiva datorate, fapte de cultură mai mult decât de natură... Revin la textul lui André Gide - Naţionalism şi Literatură, scris în Noua Revistă Franceză la sfârşitul primului deceniu al secolului - şi comentat cu o menţiune specială în volumul recent al lui Claude Martin - André Gide ou la vocation du bonheur.

Astăzi pentru noi par să fie lucruri, cum se zice, cu îngâmfare, de simplu bun simţ sau chiar la mintea cocoşului, a oricărui cocoş zdravăn la cap. Uităm prea des că a existat un prim cocoş, care a gândit aşa - iar noi toţi pe urmele sale - şi încă nu toţi, ci partea intelectuală sau partida intelectuală liberă de prejudecăţi...

Reluând o tema favorită, Gide "afirmă că operele cele mai umane - mai general umane, aş zice eu, L. R. - sunt şi cele mai particulare", citat din articolul cu pricina - "cele în care se manifestă în felul cel mai special, geniul unei rase prin mijlocirea geniului unui individ anume. Ce poate fi mai naţional decât un Eschil, un Dante, un Shakespeare, un Cervantes, un Moličre, un G�the, un Ibsen, un Dostoievski? Ce poate fi mai general uman şi totodată mai individual?"

Lucrurile astea acum la mintea cocoşului nu erau deloc aşa şi pe atunci. Cineva şi încă cineva meniţi erau să le scoată din confuzie, din îmbâcseala curentă, din ceaţa imbecilităţii şi din prejudecata intoleranţei şi a urii...

Se considera, chiar şi în sferele înalte, că unii scriitori de limbă franceză sunt mai francezi decât alţii, mai autentic francezi, mai de-ai noştri ca brazii, decât alţii la fel de mari şi poate încă mai mari, dar, nu ştiu cum, mai excentrici sau de origini ceva mai amestecate... A trebuit să vină A