Se ştie că în româna populară, vorbită, se manifestă o tendinţă destul de puternică de concretizare a unor substantive abstracte: acestea primesc sensuri noi (trecîndu-se de la desemnarea fenomenului abstract şi general la indicarea unor subtipuri şi mai ales a unor manifestări concrete) - şi îşi modifică anumite trăsături gramaticale: dobîndesc forme de plural şi posibilitatea de a se combina cu numerale. Cîteva dintre concretizările recente au atras atenţia prin folosirea lor în discursul politic, în stilul necultivat şi neglijent al unor politicieni; sînt de altfel destul de prezente şi în comentariile de pe forumuri, ca şi în relatările jurnalistice.

În dezbaterile politice actuale, substantivul populism este folosit foarte frecvent. E de neînţeles faptul că termenul nu este consemnat în DEX; nu apare, de altfel, nici în Micul dicţionar academic (2003). A fost cuprins doar în unele dicţionare de neologisme şi, în ultimii ani (alături de adjectivul populist), în lista de cuvinte a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 2005) şi în Noul dicţionar universal al limbii române (2006); în ultimul, cu definiţia: "atitudine (politică) de obicei conjuncturală şi demagogică, urmărind cîştigarea simpatiei populare". Sursa imediată a termenului (devenit unul internaţional) este considerată, pentru română, franceza. Definiţia cuvîntului franţuzesc populisme din Trésor de la langue française informatisé (TLFI) e foarte interesantă, în măsura în care se bazează, în identificarea fenomenului, pe o trăsătură esenţialmente lingvistică, discursivă: populismul ar fi semnalat de preferinţa pentru adresarea globală şi nediferenţiată către "popor" ("tout mouvement, toute doctrine faisant appel exclusivement ou préférentiellement au peuple en tant qu'entité indifférenciée"). În caracterizarea populismului se mai invocă apelul la sentimente, folosirea registrelor po