Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Populisme şi aroganţe

Publicat in Romania Literara, vineri 30 noiembrie 2007 ·

Se ştie că în româna populară, vorbită, se manifestă o tendinţă destul de puternică de concretizare a unor substantive abstracte: acestea primesc sensuri noi (trecîndu-se de la desemnarea fenomenului abstract şi general la indicarea unor subtipuri şi mai ales a unor manifestări concrete) - şi îşi modifică anumite trăsături gramaticale: dobîndesc forme de plural şi posibilitatea de a se combina cu numerale. Cîteva dintre concretizările recente au atras atenţia prin folosirea lor în discursul politic, în stilul necultivat şi neglijent al unor politicieni; sînt de altfel destul de prezente şi în comentariile de pe forumuri, ca şi în relatările jurnalistice.

În dezbaterile politice actuale, substantivul populism este folosit foarte frecvent. E de neînţeles faptul că termenul nu este consemnat în DEX; nu apare, de altfel, nici în Micul dicţionar academic (2003). A fost cuprins doar în unele dicţionare de neologisme şi, în ultimii ani (alături de adjectivul populist), în lista de cuvinte a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 2005) şi în Noul dicţionar universal al limbii române (2006); în ultimul, cu definiţia: "atitudine (politică) de obicei conjuncturală şi demagogică, urmărind cîştigarea simpatiei populare". Sursa imediată a termenului (devenit unul internaţional) este considerată, pentru română, franceza. Definiţia cuvîntului franţuzesc populisme din Trésor de la langue française informatisé (TLFI) e foarte interesantă, în măsura în care se bazează, în identificarea fenomenului, pe o trăsătură esenţialmente lingvistică, discursivă: populismul ar fi semnalat de preferinţa pentru adresarea globală şi nediferenţiată către "popor" ("tout mouvement, toute doctrine faisant appel exclusivement ou préférentiellement au peuple en tant qu'entité indifférenciée"). În caracterizarea populismului se mai invocă apelul la sentimente, folosirea registrelor po

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum o ora
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 29 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum o ora
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Motivarea Curţii de Apel Bucureşti în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii BEC în urma anulării alegerilor prezidenţiale: Hotărârile pronunţate de CCR sunt general obligatorii / BEC pune în aplicare dispoziţiile obligatorii ale CCR

News.ro acum 3 ore
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au arătat în motivarea deciziei luate în dosarul în care instanţa a respins, ca neîntemeiată, acţiunea lui Călin Georgescu de a ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central în urma anulării alegerilor prezid

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 13 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum o ora
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°