E normal să mă intereseze ce aţi mai scris între timp, după ce am avut cu vreun an în urmă bucuria de a parcurge manuscrisul valoros-norocos al cărţii dvs. Dar de nuntă, apărută în vară şi lansat la începutul acestei toamne. Am avut surpriza să constat că v-aţi mişcat miraculos de repede şi cu bun folos, orientându-vă precis în lumea editorială. De la faza de manuscris la cartea tipărită, drumul, aparent, poate părea scurt, şi micile observaţii le-aţi rezolvat urmând impulsului filial al ascultării cu măsură, ceea ce dovedeşte o îndelungă educaţie, a smereniei şi cuviinţei, atât de rare azi. Acum cartea aceasta de debut îşi aşteaptă o semnalare pe măsură în presa literară, pentru că merită privită cu toată atenţia. Tema ei nu ar părea atât de dificilă dacă recenzenţii ar fi dispuşi să o abordeze fără superficialitatea care se poartă, şi fără angoasa de a trata cum se cuvine conţinutul ei neostentativ, religios, de o frumuseţe a fiecărei poezii în parte şi a totului care rezultă. Din ce am scris, tot în spaţiul acestei rubrici după citirea manuscrisului, aţi ales câteva rânduri pe care le-aţi ataşat cărţii, pe ultima copertă, în ideea de a o sprijini în faţa cititorilor ei, poate suspicioşi, poate neinteresaţi, din ignoranţă, şi-abia de-atunci încolo cuceriţi. Transcriu puţin mai apăsat aceste rânduri: "în concluzie, cartea dumneavoastră mi-a trezit interesul şi respectul, pentru problematică şi pentru forma excelentă, pentru poezia minunată care se regăseşte în fiecare text, pentru valoarea unei atât de ample încercări de a vedea în termeni proprii, în propria oglindă şi a caligrafiá în contextul zilelor noastre, o altă Cântare a Cântărilor semnată curat acum cu numele dumneavoastră." De ce o fac? Pentru că mi-ar părea rău şi chiar m-aş teme de un simptom pe care îl cunosc şi mi-l semnalează autoarea însăşi, care constată la publicul de azi nu numai o indiferenţă la