>> Preşedintele Rusiei i-a bătut la capitolul încredere pe Voronin şi Băsescu. Moldovenii de peste de Prut au cea mai mare încredere nu în preşedintele lor, Vladimir Voronin, aşa cum ar fi >> Preşedintele Rusiei i-a bătut la capitolul încredere pe Voronin şi Băsescu.
Moldovenii de peste de Prut au cea mai mare încredere nu în preşedintele lor, Vladimir Voronin, aşa cum ar fi normal, ci în liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Candidatul cel mai bine clasat la succesiunea liderului de la Chişinău este preşedintele parlamentului, Marian Lupu.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Politici Publice din Chişinău, 66% din moldoveni au încredere în Vladimir Putin. Şeful statului rus îl depăşeşte cu mult la acest capitol pe liderul de la Chişinău, Vladimir Voronin, în care cred 46% din cei chestionaţi. De aproape aceeaşi încredere, 45%, se bucură în rândul moldovenilor şeful statului român, Traian Băsescu. Preşedintele american George W. Bush este preferat doar de 29% din moldoveni.
Dintre personalităţile politice de la Chişinău, preşedintele Voronin continuă să se situeze în fruntea clasamentului, cu 44% din opţiuni, urmat de premierul Vasile Tarlev, cu peste 39%, şi de primarul liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, în care au încredere 29% din moldoveni. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, la urne s-ar prezenta 55% din cei chestionaţi.
Dintre aceştia, 25% ar vota cu Partidul Comuniştilor (la putere), aproximativ 8% cu Alianţa Moldova Noastră, 3,9% cu Partidul Social Liberal, 3,7% pentru Partidul Popular Creştin Democrat, 3,5% cu Partidul Democrat şi tot atât cu Partidul Liberal.
În plan extern, sondajul arată că peste 76% din cetăţenii moldoveni doresc aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, însă numărul celor care ar vota pentru intrarea republicii lor la NATO este de numai 23%. @N_