Una din cele mai reconfortante imagini din ultima vreme a fost, pentru mine, aceea a unui şir, parcă nesfârşit, de tinere femei coborând cu plase grele de plastic în mână. Urcam spre pavilionul Romexpo, la Târgul de carte Gaudeamus, iar ele ieşeau fericite că reuşiseră să găsească tot ce doreau. Imaginea s-a suprapus uneia pe care-o ştiam, de multă vreme, din viaţa cotidiană a femeii române: după aşteptări interminabile la cozi, reuşeau, de bine, de rău, să-şi umple plasele şi se îndreptau, asemenea unor pachebote îngreunate, spre casă. De data aceasta, exista o anumită exuberanţă, un sentiment al triumfului care n-avea cum să-ţi scape: sentimentul limpede că se punea la cale un festin intelectual.
Săptămâna trecută, de la "Gaudeamus" lumea a plecat fericită: cititorii, editorii, scriitorii, politicienii. A fost loc suficient pentru toţi, iar fiecare a reuşit să-şi atingă, într-o măsură mai mare sau mai mică, scopurile. Importanţa târgurilor de carte nu trebuie subestimată. Probabil că pe la "Gaudeamus" nu trec milioane de români, dar trec cu siguranţă cele câteva zeci de mii capabile să formeze un curent de opinie. Politicienii au simţit acest lucru şi, într-o veritabilă competiţie pentru supremaţie, au năvălit la Târg. Au lansat cărţi, aproape simultan, toţi cei trei preşedinţi ai României de după 1989. Iar acolo unde sunt politicieni e şi presă. Unde e presă, e scandal. Şi unde e scandal e bine pentru politicieni!
Evident că nu trebuie să ne culcăm pe lauri, să credem că succesele scriitorilor şi teşcherelele dolofane ale editorilor chiar înseamnă salvarea culturii române. Peste tot în lume industria cărţii e în declin. România nu face excepţie de la această regulă, deşi târgurile de carte reprezintă semnficative zvâcnete - dacă nu chiar neaşteptate salturi înainte - într-un domeniu primejduit şi, din nefericire, suportând înfrângere după înfrângere. C
