„Abis“
de Andrei Zanca
Editura Limes, colecţia „Magister“
Andrei Zanca, poet cu stagiu echinoxist (cu studii, între altele, de germanistică la Cluj), locuieşte în Germania, de unde ne trimite poezia sa, pe care n-a încetat să o scrie în limba română. Născut în 1952, la Sighişoara, poetul a emigrat încă de dinainte de Revoluţia din 1989 în Vest, după ce se ilustrase printr-un volum de debut apărut în 1984, „Poemele Nordului“. E greu de bănuit ce s-ar fi întâmplat cu poetul dacă dictatura lui Ceauşescu ar fi întârziat să cadă, dar după această bornă istorică avem mai multe volume de poezii ale lui Zanca apărute în limba română la diferite edituri din ţară, într-un ritm care atestă tenacitatea şi credinţa în lirism a unui poet care este şi un traducător competent al unor scriitori de limbă germană: Hans Magnus Enzensberger, Paul Celan, Dieter Schlesak, Kurt Drawert, Werner Durrson, Richard Wagner etc.
Ultima sa carte de versuri, a zecea, „Abis“, vine să consolideze un stil pe care poetul l-a şlefuit în timp şi, mai ales, să confirme ceea ce a spus între timp critica despre poezia sa: „Andrei Zanca nu doar scrie poemul, el se şi luptă cu acesta. Această tensiune compoziţională e câteodată scontată, dar cel mai adesea ea e o persecuţie a viziunii, o coerciţie exercitată de exigenţa coerenţei. Limbaj tare, vehement, poemul lui Zanca e însă destul de ‘sălbatic’ pentru ca, atunci când poetul ţine să vireze într-o direcţie prestabilită, el să fie silit să rupă brusc un elan în desfăşurare şi să-l ambaleze forţat pe altă pistă, căci poemul lui rulează mereu cu motoarele în extaz. Până şi depresiunile sunt parcurs vertiginos, mutând decepţia însăşi în frenezie“. (Al. Cistelecan, 1995).
Într-adevăr, „Abis“ poartă pecetea unei decepţii trecute prin sita unui lirism cu o încărcătură meditativă remarcabilă, acel filtru de iubire, chiar decepţionată,